miercuri, 24 aprilie 2013

Muzica unei fotografii...

Aceasta este singura fotografie pe care eu am văzut-o şi care transmite muzică... De fiecare dată când o revăd, parcă aud muzica din momentul în care am realizat-o. Pe malul Senei, într-o zi ploioasă de iulie... În 2007. Mergeam pe malul celebrului fluviu

marți, 23 aprilie 2013

La Budapesta, despre mândria de a fi român...

Am fost la începutul lunii mai 2012 la Budapesta, la un concert Andre Rieu. Impresionant! Cel mai pregnant sentiment a fost - poate, paradoxal - cel al mândriei de a fi român. Da, da! Chiar la Budapesta, chiar în "Papp Laszlo Arena", unde a avut loc concertul Andre Rieu.
Pentru cei care ştiu cum se derulează concertele lui Andre Rieu, acesta interacţionează cu spectatorii săi în pauzele dintre melodii. S-a adresat în germană publicului din cea mai mare sală de sport a Budapestei.

Cum a apărut metroul la Budapesta?

Prin plimbarea de o zi în Budapesta, în mai 2012, am ajuns și pe Champs-Elysees-ul capitalei maghiare - Bulevardul Andrassy, care face legătura între zona centrală și Piața Eroilor.
Acest bulevard, după cum se poate vedea și în fotografie, este mărginit de o perdea de copaci,

luni, 22 aprilie 2013

Budapesta văzută de sus...

Dacă ai doar o jumătate de zi pentru a vizita capitala maghiară Budapesta, îți este destul de greu să te hotărăști ce anume să vizitezi. Eu mai fusesem în Budapesta, așa că părerea mea a contat cel mai mult în luarea unei decizii în grupul nostru. Iar concluzia a fost ca singura oprire din turul autobuzului turistic să fie la Citadela.
Este un deal de pe malul Buda al Dunării, în vârful căruia se află

O autogară europeană. Nu e la noi...

Pentru cele două nopţi cât am stat la Budapesta, în primăvara anului trecut, ne-am cazat la hotelul "Omnibusz" din apropierea parcului "Nepliget" şi cu legături foarte aproape de sala unde a avut loc concertul lui Andre Rieu, scopul deplasării noastre în capitala maghiară.
În apropierea hotelului, la vreo 2-300 metri se află Autogara Nepliget, care asigură legăturile internaţionale rutiere ale capitalei maghiare.

duminică, 21 aprilie 2013

Un răsărit de soare de care îmi este dor...

Peste mai puțin de o săptămână plecăm în concediu... Deja am intrat în starea aceea specială pe care mi-o dau câteva zile de vacanță... Și parcurâgnd folderele cu poze din concediile anterioare, mi s-a făcut teribil de dor de răsăritul de soare de la Barcelona... De răsăritul acela pe care îl vedeam în fiecare dimineaţă de la balconului camerei noastre de la ultimul etaj al hotelului "Tryp Apolo". Soarele răsărea de undeva din mare, peste port şi cam în dreptul în care Cristofor Columb, de pe statuia sa din capătul Ramblei, arată marea...

Budapesta. Un parc și un detaliu...

În mai 2012, când am fost la Budapesta am stat la hotelul "Omnibusz", situat în apropierea Parcului Nepliget, un fel de parc al poporului, într-o traducere liberă. Chiar în seara în care am ajuns în capitala maghiară, am făcut o scurtă plimbare în acest parc. Fără a avea nici un fel de emoție pentru nici un moment, nici o strângere de inimă, așa cum se întâmplă prin alte parcuri din România, am descoperit un detaliu, care ar putea fi aplicat și în la noi. S-a început ceva-ceva, dar suntem încă atât de departe, chiar şi faţă de Ungaria...
Într-un colț al parcului am zărit câteva instalații sportive, care pot fi lesne considerate și de agrement: un fel de biciclete, niște balansoare și niște leagăne,

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Viena. Balconul lui Hitler

La Viena există Palatul Hofburg al cărui balcon are o poveste interesantă. De fiecare dată când am trecut prin dreptul lui (sună de parcă aș fi fost de nu știu câte ori, dar nu am fost decât de două ori, din păcate) m-am întrebat câți dintre turiștii care vin aici știu povestea acestui balcon.
Pentru că nu este un balcon oarecare...

vineri, 19 aprilie 2013

Oostende, Marea Nordului şi o poveste cu pescăruşi

Am fost în Belgia în 2009 şi am avut privilegiul ca pentru o zi să ajungem şi la Marea Nordului, la Oostende.
Primul lucru care m-a frapat: deşi eram în iulie, Marea Nordului era destul de agitată, nervoasă, era rece şi picura... Bătea şi vântul destul de puternic,

joi, 18 aprilie 2013

Barcelona. O fântână cu adevărat magică...

Barcelona. Am fost în capitala Cataluniei la începutul toamnei 2011. Un oraş superb în care, dincolo de soare, palmieri, clădiri monumentale, pieţe fabuloase, monumente impresionante sau ţărmul Mediteranei, mi-aş dori să trăiesc. Şi pentru că trebuia să aibă un ceva, pentru Barcelona eu consider acel ceva, Fântâna Magică. Se află în Piazza Espanya, dincolo de turnurile veneţiene, înainte de ascensiunea spre muzeul de pe dealul Montjuic.

marți, 16 aprilie 2013

Fontana di Trevi...

În week-end-ul prelungit petrecut în toamna anului 2010 la Roma, am avut privilegiul de a trece aproape în fiecare zi pe la Fontana di Trevi, din simplu motiv că hotelul nostru era foarte aproape. Nu o să vă plictisesc cu date statistice sau istorice despre acest reper turistic al Cetăţii Eterne...

luni, 15 aprilie 2013

Paris. O poveste lângă o fântână din La Defense

La Defense sau Manhattanul franţuzesc este o poveste în sine... Un cartier de zgârie-nori, din mijlocul cărora Turnul Eiffel se vede undeva departe şi mic... Dar La Defense este spectaculos. Am ajuns în acest cartier al capitalei franceze într-o zi de lucru, pe la 5 fără un sfert după-amiaza... Era aproape pustiu... După ce ne-am sucit gâturile pe la toţi zgârie-norii,

Fântâni (XXII)

Paris - Fântâna Inocenţilor, aflat pe locul unui fost cimitir, în apropiere de Centrul Pompidou

Lisabona. Prima fotografie, prima impresie...

Lisabona... Un oraş fabulos... Am ajuns în capitala lusitană într-o zi de aprilie, acum doi ani, undeva în jurul miezului nopţii. Cu un taxi am ajuns la hotel, urmând ca a doua zi să "ne intrăm în pâinea de turist". Am stat la hotelul "Miraparque", situat în vecinătatea celui mai celebru şi frumos parc al Lisabonei, Parcul Eduardo al VII-lea. În prima dimineaţă la Lisabona, după micul dejun, când am ieşit la plimbare, aceasta a fost prima fotografie pe care am făcut-o la Lisabona, iar impresia a fost extraordinară:

Fântâni (XXI)

Paris - o fântână între Turnul Eiffel şi Champ de Mars. Nu este foarte spectaculoasă, dar are un loc senzaţional...

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Bucuria unei duminici la Vatican

În toamna anului 2010 am avut bucuria să mergem la Roma într-un week-end prelungit, de vineri până luni. Am hoinărit prin Cetatea Eternă, iar un loc important am rezervat Vaticanului. Nu aş şti să spun de ce, nefiind un om foarte religios şi cu atât mai puţin catolic. Am ajuns la Vatican încă de sâmbătă, dar era o manifestaţie, cred că ceva electoral - la momentul respectiv fiind campanie electorală în Roma - astfel că am lăsat vizitarea Vaticanului pentru a doua zi.

Fântâni (XX)

Paris - fântâni din cartierul La Defense, inspirat denumit de cineva "Manhattan-ul" parizian

vineri, 12 aprilie 2013

Liniştea de la ţărmul Atlanticului

În sejurul petrecut în aprilie 2010 la Lisabona, în Portugalia, ne-am rezervat o jumătate de zi pentru o plimbare la Estoril şi Cascias, două dintre cele mai cunoscute staţiuni lusitane la Oceanul Atlantic. Foarte aproape de Lisabona, de care le desparte un drum cu trenul

Fântâni (XIX)

Lisabona - fântâna din partea superioară a parcului Eduardo al VII-lea. În opinia mea, acesta este locul din care se vede cel mai frumos Lisabona... (acum vă prezint doar fântâna!)

joi, 11 aprilie 2013

Legenda leilor de la Podul cu lanţuri din Budapesta

Am promis că revin asupra legendei leilor de la Podul cu lanţuri, cel mai vechi pod peste Dunăre care leagă Buda de Pesta.
La mijlocul secolului al 19-lea, la trei ani după inaugurarea podului, atunci când au fost adăugaţi leii, cel care i-a realizat s-a lăudat că sunt perfecţi,

Fântâni (XVIII)

Lisabona - fântâna din faţa centrului comercial Colombo şi peste drum de stadionul "Da Luz" aparţinând formaţiei Benfica

Duminică dimineață, la Viena...

În primăvara anului 2012 am revenit la Viena. Din păcate, doar pentru câteva ore, astfel că un scurt tur al orașului a fost destul de dificil de realizat, trebuind să renunțăm la multe dintre locurile frumoase ale capitalei austriece. Am decis să începem acest tur cu Karlskirche...
Poate și pentru că mașina o parcasem în apropiere... Era duminică dimineață, chiar spre prânz... Era începutul lunii mai și era plăcut spre... cald. În Resselpark, parcul din fața Karlskirche,

Fântâni (XVII)

Roma - fântână din parcul Borghese. Chiar dacă fântâna nu este foarte spectaculoasă, întregul parc, cu tot cu această fântână, este foarte frumos, o zonă splendidă.

miercuri, 10 aprilie 2013

Grădinile Palatului Versailles, ca o catedrală...

Grădinile Palatului Versailles sunt impresionante... Cel puțin pentru mine... Dincolo de faptul că ai ocazia să mergi pe urmele Regelui Soare sau ale Mariei Antoaneta și să treci prin locuri încărcate de o istorie copleșitoare, grădinile sunt un adevărat spectacol. Anul trecut, când am avut bucuria să mergem din nou la Paris, nu puteam rata o vizită la Versailles, mare parte din timpul petrecut acolo dedicându-l grădinilor. Undeva, unde începe Marele Canal, în dreapta cum cobori am descoperit acest peisaj, 
care mi s-a părut semnificativ pentru ideea grădinilor Palatului Versailles. Este un peisaj mai puțin folosit

Fântâni (XVI)

Roma - fântâna din Piazza Barberini, foarte aproape de Via Veneto, locul unde s-a născut "La dolce vita"

Cel mai frumos pod din Budapesta

Budapesta este una dintre capitalele europene traversată de Dunăre și ca orice mare oraș traversat de o apă are un farmec aparte, pe care il conferă podurile, promenada...
Nu am pretenția că am văzut toate podurile Budapestei, dar dintre cele pe care le-am văzut cel mai frumos este Podul cu Lanțuri. Este primul pod

Fântâni (XV)

Paris - Palatul Versailles - fântânile din grădinile acestui fabulos sunt pe măsura grandorii întregului complex. Chiar şi atunci când nu merg...

marți, 9 aprilie 2013

Statuia Libertății, lângă Turnul Eiffel

Sunt tot mai multe locuri de pe mapamond, unde s-a încercat miniaturizarea celor mai reprezentative edificii de pe Glob, care să fie strânse într-un singur parc. Acestea au farmecul lor... Sunt, însă, ceva mai puține locurile unde ai un mare obiectiv turistic, în miniatură, lângă originalul unui alt celebru obiectiv râvnit de orice turist. Este cazul Parisului, unde foarte aproape de Turnul Eiffel, pe o insulă din mijlocul Senei, se află o copie la scară mai mică a Statuii Libertății din New York.
Știam de existența ei, dar la prima noastră vizită la Paris, în 2007, nu apucasem să o vedem, astfel încât la revenirea noastră în capitala franceză,

Fântâna (XIV)

Paris - fântâna din Grădina Tuilleries. În jurul ei sunt numeroase scaune, pe care parizienii şi turiştii se odihnesc, hrănesc porumbei sau doar admiră cerul parizian

Croazieră pe Dunăre, pe sub podurile Budapestei

În primăvara anului 2012 am fost la Budapesta. Pentru a doua oară în viață. La prima vizită nu apucasem să fac o croazieră pe Dunăre. Deși am stat mai puțin, anul trecut am reușit. Profitând de o ofertă specială a hotelului la care am stat, care ne-a oferit pentru

Fântâni (XIII)

Paris - una dintre superbele fântâni din Place de la Concorde, situată între Champs Elysees şi Grădinile Tuilleries, din faţa Luvrului

Rambla del Mar, un superb loc de promenadă sub soarele mediteranean al Barcelonei

Barcelona este nu numai un oraș superb, dar și un port, astfel încât, implicit, are și o promenadă. Poate cel mai frumos loc de acest gen, drag sufletului nou este Rambla del Mar. Aflată lângă clădirea Portului și în apropierea unui mare complex comercial, cam dezamăgitor, după părerea mea, Rambla del Mar este

Fântâni (XII)

Paris - fântânile de la Trocadero, unul dintre locurile de unde se vede cel mai frumos Turnul Eiffel

luni, 8 aprilie 2013

Despre atmosfera pariziană...

N-am fost eu în prea multe călătorii, dar din toate locurile în care am fost s-a instalat într-un colț anume al sufletului meu Parisul. Dincolo de toate obiectivele mai mult sau mai puțin cunoscute, mai mult sau mai puțin celebre, Parisul trebuie simțit! Este ceva ce nu se poate descrie în cuvinte... Parisul trebuie simțit prin fiecare por, trebuie să te cufunzi în atmosfera sa superbă, să te amesteci printre parizieni, pe care îi vei recunoaște de departe, să explorezi și să descoperi acest oraș absolut superb lăsând la o parte orice fel de ghid...

Fântâni (XI)

Paris - fântâna "Marco Polo", situată în Grădinile Luxemburg, în partea opusă faţă de Senat, pe la intrarea dinspre Observatorul astronomic

Cafeneaua, reperul Parisului și o poveste

Se spune că dacă nu ai fost la Turneul Eiffel, nu ai văzut Parisul. În mare parte, e adevărat. Îndrăgostiții de artă spun că dacă nu ai fost la Luvru, ai fost degeaba la Paris. Și în mare parte și ei au dreptate.

Fântâni (X)

Paris - fântâna principală din Grădina Luxemburg, chiar în spatele sediului Senatului Francez.

duminică, 7 aprilie 2013

Domul Invalizilor, în lumina apusului...

Unul dintre reperele nu numai turistice ale Parisului este Domul Invalizilor. Fost spital militar, devenit locul de odihnă veșnică a marelui Napoleon, Domul Invalizilor oferă o priveliște extrem de spectaculoasă dinspre malul Senei.

Fântâni (IX)

Viena - la mijlocul parcului Belvedere am găsit această fântână, care la momentul vizitei noastre (august 2008) era recent renovată

Bruges, un oraş de poveste...

În vara anului 2009, atunci când am fost în Belgia, am avut ocazia să mergem - din păcate, numai pentru câteva ore - la Bruges. Este un oraș de poveste, în care centrul vechi s-a păstrat aproape intact.

Fântâni (VIII)

Roma - Vatican - o fântână din curţile Vaticanului, văzută chiar de pe cupola Basilicii San Pietro

Prima experiență la un muzeu al figurilor de ceară

Fără a fi la fel de celebru ca omologul său din Londra, Muzeul Figurilor de Ceară din Barcelona este primul de acest gen pe care l-am vizitat. Chiar la intrarea pe vestita Rambla dinspre Mediterana, muzeul și-a deschis porțile

Fântâni (VII)

Roma - fântâna de la baza "Treptelor spaniole", un obiectiv extrem de cunoscut din capitala Italiei.

O gelaterie, la Barcelona...

Trebuie să recunosc că una dintre preferințele mele culinare este... înghețata. Poate tocmai de aceea, prin călătoriile mele, ori de câte ori am ocazia mănânc înghețată. De departe, cea mai bună a fost la Roma, undeva lângă Panteon... Dar acum vă scriu despre înghețata de la Barcelona, deşi capitala Cataluniei este mai puţin asociată cu îngheţata. Undeva, pe o străduță cochetă din

Fântâni (VI)

Roma - fântâna din Piaţa Navona, numită fântâna celor patru fluvii. Pe fiecare latură a acestei fântâni este o reprezentare a unuia dintre cele patru mari fluvii ale Europei.

Catedrala din Oostende

Sunt multe lucruri de văzut în oraşul-staţiune de pe malul belgian al Mării Nordului - Oostende. Printre obiectivele care nu ar trebui ratate se numără şi Catedrala, care poartă numele Saint Peter and Saint Paul, care nu mai necesită nici un fel de traducere. Catedrala din Oostende se află în zona centrală a acestui oraş din Belgia, destul de aproape de

Fântâni (V)

Roma - o fântână micuţă în Piaţa Barberini, exact în locul în care începe Via Veneto, locul unde s-a născut "La Dolce Vita".

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Canalele din Bruges

Bruges... Unii o numesc "Veneţia Nordului"... Nu ştiu dacă e neapărat aşa, dar pot să vă spun că frumusetea canalelor din Bruges este unică. Din păcate, în cele numai câteva ore petrecute la Bruges nu am apucat să facem şi o croazieră pe canalele sale,

Fântâni (IV)

La Viena, în grădinile Palatului Schonbrunn se află mai multe fântâni. "Regina" lor, situată cam în mijlocul parcului, are o caracteristică extrem de interesantă şi atractivă. Publicul are acces sub statuia centrală, astfel încât ai ocazia să vezi Palatul Schonbrunn din spatele cascadei! Superb!

Cum arată o maşină de poliţie în Lisabona?

În călătoria noastră la Lisabona, plimbându-ne pe superbele străzi din centrul turistic, la un moment dat, am zărit o maşinuţă.
Nu mică ne-a fost mirarea să constatăm că era o maşină de poliţie.

Fântâni (III)

Viena - fântâna de la intrarea principală în parcul Prater. Chiar dacă fântâna în sine nu este foarte spectaculoasă, apropierea ei de celebrul parc vienez Prater, care ne-a plăcut foarte mult, a inclus-o în selecţia noastră.