duminică, 19 ianuarie 2014

Sagrada Familia, mai mult decât un simbol...

A merge la Barcelona şi să nu vezi Sagrada Familia este ca şi cum ai merge la Paris şi să nu vezi Turnul Eiffel! Ceea ce este de netolerat din punct de vedere turistic...
Aşadar, Sagrada Familia!
Fără dar şi poate este copleşitoare. Opera neterminată a lui Gaudi se înalţă maiestuos deasupra capitalei catalane, fiind vizibilă din orice punct al acesteia.Ar fi aproape o impietate să încerci să prezinţi frumuseţea şi forţa sa în cuvinte. Elocvente sunt imaginile...
La Sagrada Familia se lucrează din anul 1882, Gaudi dedicându-şi ultimii 40 de ani din viaţă acestui grandios proiect, din care ultimii 15 în exclusivitate! Se speră că va fi gata în 2026, atunci când se vor împlini 100 de ani de la moartea lui Gaudi. Pe 7 noiembrie 2010, Papa Benedict al XVI-lea a sfinţit biserica.
După proiectele lui Gaudi, biserica va trebui să aibă 18  turnuri, reprezentându-i pe cei 12 apostoli, cei 4 evanghelişti, Sfânta fecioară, iar cel mai înalt, care se va ridica la 170 metri, pe Isus Christos.
Un bilet de acces în biserica Sagrada Familia, inclusiv cu acces la turnuri, costă 19,30 euro. Se ajunge uşor aici, fie cu metroul, fie cu autobuzul, fie chiar pe jos. Din Piaţa Catalunia, urmaţi Passeig de Gracia. este o plimbare uşoară, relaxantă, prilej cu care veţi putea vedea şi Casa Batllo şi La Pedrera, iar la intersecţia cu Avenida Diagonal faceţi dreapta şi deja se vede biserica. Mergeţi în linie dreaptă spre ea şi nu aveţi cum s-o rataţi, chiar dacă la un moment dat va trebui s-o faceţi la stânga pentru a ajunge la baza ei!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu