vineri, 3 ianuarie 2014

Un tur al stadioanelor londoneze

După ce ieri v-am propus un tur pentru iubitorii de ciocolată, astăzi vă prezint un tur poate mai puţin obişnuit, dar pe care eu l-aş face cu plăcere dacă aş ajunge la Londra. Este vorba de un tur al stadioanelor de fotbal, Londra fiind capitala ţării care a inventat fotbalul şi locul în care îmi doresc să ajung să văd odată un meci...
În Londra sunt foarte multe stadioane, majoritatea celebre, dar fie că sunt de mari dimensiuni, fie că sunt arene mici, de cartier, atmosfera este una de vis la aproape fiecare meci.
Aşadar, să începem turul...
Wembley
Şi cum puteam să-l începem altfel decât pe miticul Wembley.
Noua arenă este construită pe locul celei vechi, a fost inaugurată pe 9 martie 2007 şi are o capacitate de 90.000 locuri.
Aceasta arenă se află în nord-nord-vestul Londrei şi se poate ajunge destul de uşor din centru cu metroul sau cu autubuzul, sistemul de transport public londonez fiind unul extrem de eficient.
Un tur pe Wembley durează 75 de minute, începe la fiecare oră exactă, primul fiind la ora 10.00, cu excepţia zilelor în care sunt meciuri, concerte sau alte acţiuni. Un bilet costă 16 lire sterline. Se vizitează vestiarele, tunelul de acces pe gazon, sala de conferinţe de presă, tribunele, loja regală, muzeul şi totul se încheie, invariabil, în magazinul arenei.
De asemenea, nu trebuie ratată statuia lui Boby Moore din faţa stadionului.
Emirates
Arena celor de la Arsenal Londra se află tot în nordul Londrei, dar ceva mai la est decât Wembley. Se ajunge uşor din centru cu metroul sau cu autobuzul. A fost inaugurat pe 22 iulie 2006 şi are o capacitate de 60.361 locuri.
Pe Emirates sunt trei posibilităţi de tururi. Se poate vizita muzeul clubului (deschis între 10-30 şi 18.00, preţ 7 lire sterline), un tur al legendelor clubului (zilnic, ora 13.00, preţ 35 lire, include şi vizitarea muzeului) sau turul arenei (zilnic, între orele 10.00 şi 17.00, preţ 17,50 lire sterline, incluzând şi vizitarea muzeului).
În zilele în care aici au loc meciuri sau alte evenimente, programul se modifică. La intrarea dinspre Holloway Road se află şi magazinul clubului - "The Armoury".
Stamford Bridge
Este arena clubului Chelsea, aflându-se şi în cosmopolitul cartier cu acelaşi nume. Este cea mai apropiată arenă de centrul Londrei, fiind situată la vest-sud-vest de zona zero a capitalei britanice. Se ajunge foarte uşor cu metroul sau autobuzul. Arena a fost inaugurată pe 28 aprilie 1877 (!), de atunci suferind mai multe renovări, şi are o capacitate de 41.837 locuri.
Turul este unul clasic, parcurgând vestiarele, sala conferinţei de presă, tunelul de acces pe gazon, precum şi muzeul clubului. Turul, incluzând şi vizitarea muzeului, costă 20 lire sterline, în vreme ce numai vizitarea muzeului vă costă 11 lire. De asemenea, pentru 10 lire aveţi posibilitatea să primiţi o fotografie a dvs lângă unul dintre trofeele câştigate de Chelsea. Tururile au loc zilnic, din jumătate în jumătate de oră, între 10 şi 15, mai ales în zilele în care aici au loc meciuri, precum şi în preziua partidelor din cupele europene. Desigur, nu trebuie ratat magazinul clubului, de unde puteţi achiziţiona aproape orice produs cu sigla clubului Chelsea.
Craven Cottage
Este arena formaţiei Fulham şi se află în vestul Londrei, pe malul Tamisei, ceva mai la vest de Stamford Bridge, faţă de centrul Londrei. Arena a fost deschisă în anul 1896, a fost modernizată în mai multe rânduri, iar acum are o capacitate de 25.700 locuri.
Un tur obişnuit are loc zilnic la 11.15 şi cuprinde statuia lui Johnny Haynes (un legendar fost jucător al acestei chipe), tribuna Johnny Haynes, studioul de televiziune, lojele, vestiarele şi tunelul de acces. Un tur de acest gen costă 12 lire sterline. Nu trebuie să rataţi nici statuia lui Michael Jackson, care se află pe una dinztre laturile arenei.
White Hart Lane
Este stadionul formaţiei Tottenham Hotspur, fiind situat în nordul Londrei, cea mai apropiată arenă fiind "Emirates".
Este situat destul de departe de centru, dar există linie de metrou directă cu care se ajunge relativ uşor. Construit în anul 1899, stadionul celor de la Tottenham a fost supus mai multor modernizări, iar în prezent are o capacitate de 36.240 locuri. Şi aici există posibilitatea mai multor tipuri de tururi. Cel clasic costă 20 de lire sterline şi puteţi vedea zonele tehnice, tunelul, vestiarele, sala de conferinţe de presă, lojele conducerii, precum şi sala trofeelor.
În Londra mai sunt alte şi arene interesante, care ar merita văzute - atât ale unor echipe din Premier League, ale unor echipe din eşaloanele inferioare sau arenele de rugby, un alt sport tradiţional britanic. Turul pe care vi-l propun eu se opreşte aici. Îl puteţi face liniştit în două zile, costul vizitării tuturor celor 5 arene fiind de 85,50 lire sterline, La care trebuie să mai adăugaţi cheltuielile de transport şi inevitabilele cumpărături din magazinele cluburilor respective.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu