sâmbătă, 8 februarie 2014

Hong Kong, expresia exotismului oriental

Nu ştiu exact să spun de ce, dar atunci când este vorba de oraşe din Asia, primele care îmi vin în minte sunt Hong Kong, Shanghai şi Singapore. Acestea reprezintă pentru mine expresia cea mai pură a exotismului oriental. Nu ştiu în ce măsură este reprezentarea mea cea mai concludentă, dar pentru că şi în cadrul ideilor de vacanţă pentru luna februarie, v-am vorbit despre Hong Kong, am considerat că este momentul să vă fac o prezentare succintă a acestui stat-metropolă.
Şi cred că Hong Kong este o destinaţie potrivită lunii februarie, pentru că acolo este sezonul uscat, cu temperaturi diurne de 18-22 grade şi minime nocturne de 10 grade.
Se pot spune foarte multe despre Hong Kong... Nu am să fac nici o prezentare istorică, nici geografică, nici de altă natură, pe acestea putându-le găsi pe wikipedia... Nu, încerc să vă prezint subiectiv câteva repere şi câteva informaţii, pe care le consider utile într-o eventuală - şi fericită - plecare vreodată spre Hong Kong.
Hong Kong este o metropolă cu cea mai mare densitate a populaţiei de pe Glob, având avantajul că aici poţi vedea foarte mulţi zgârie nori,  poţi urca şi pe dealurile din apropiere pentru a panoramă superbă, poţi face o croazieră în larg, văzând oraşul din acest unghi, sau poţi sta la plajă în apropiere... Toate acestea la un loc înseamnă Hong Kong şi mulţi europeni se îndrăgostesc imediat de acest loc.
Portul Victoria
- merită văzut de pe promenada din Kowloon,
zona Tsim Sha Tsui sau de vis-a-vis, de pe insula Hong Kong, zona Wan Chay, promenadă aflată în faţa HK Convention & Exhibition Centre
Kowloon - promenada unde se află Turnul cu Ceas (tot ce a mai rămas din vechea gară),
Centrul Cultural, Muzeul Spaţiului, Avenue of Stars cu statuia lui Bruce Lee,
vestitul hotel Peninsula;
terminalele de feribot - strada de shopping Nathan Road; Sky 100 (platforma de vizitare de la etajul 100 al clădirii ICC);
Sik Sik Yuen Wong Tai Sin Temple; Muzeul de istorie; Pieţele pentru amatorii de chilipiruri; Temple Street Night Market, Jade Market, Ledies Market; Parcul Kowloon.
Nordul insulei Hong Kong - cartierele Central, Wan Chai, Causeway Bay; densitatea cea mai mare de zgârie nori din Hong Kong; clădirea Extensiei Centrului Congreselor şi al Expozitiilor, clădirile administraţiei locale, Templul Man Mo, Catedrala St. John, Victoria Peak - de aici este cea mai frumoasă panoramă asupra oraşului - cu al său funicular care circulă din 1888 pe o pantă cu un unghi de 45 grade,
cea mai lungă scară rulantă din lume (790m), hipodromul Happy Valley, terminalele de feribot, tramvaiele cu etaj care circulă neîntrerupt din anul 1904.
Sudul insulei Hong Kong: parcul de distracţii Ocean Park,
plajele Aberdeen, Repulse Bay, Stanley; Stanley Market pentru amatorii de chilipiruri.
Insula Lantau: satul Tai O - o comunitate de pescari care şi-au construit de generaţii casele pe picioroange, în satul Ngong Ping (turistic) - cea mai mare statuie din bronz în aer liber a lui Buddha şezând din lume "Giant Budha", aeroportul construit pe teren recuperat din mare. Tot aici se află Disneyland Hong Kong
şi veţi fi foarte miraţi că-l auziţi pe Mickey Mouse-ul de la intrare vorbind... chinezeşte! Spre Lantau se poate ajunge şi cu o telegondolă, peisajele fiind absolut fantastice.
Insula Lama: aerul curat (interzis accesul auto, permise numai bicicletele), plajele minunate, mâncarea delicioasă servită la terasele restaurant celebre din satul Sok Kwu Wan - ridicate pe picioroange deasupra golfului; plaja Sham Wan, unde este singurul loc din Hong Kong în care broaştele ţestoase verzi depun cu regularitate ouă.
În Hong Kong este extrem de utilă folosirea autobuzelor Big Bus Tours în sistem hop-on-hop-off.
Pentru 30 euro aveţi: două zile 3 trasee de vizitare Kowloon, nordul insulei Hong Kong, sudul insulei cu plajele până la Stanley Beach; incluse în preţ: tramvai şi acces platforma Victoria Peak, o plimbare cu barca tradiţională sampan, o plimbare cu feribot; audioghid individual - căşti cu prezentare  oarte completă a obiectivelor, opriri la toate obiectivele de interes turistic.
De asemenea, făceţi-vă timp ca în fiecare seară, la ora 8, să vă aflaţi în Portul Victoria, unde are loc Simphony of Lights,
cel mai mare spectacol muzical de lumini-lasere permanent din lume (înregistrat în Cartea Recordurilor), spectacol la care participă 40 de zgârie nori.
Cum se ajunge aici?
Cu avionul, existând mai multe companii care efectuează zboruri între Europa şi Hong Kong. La o simulare făcută pentru sfârşitul acestei luni, am găsit o variantă destul de bună:
19 februarie: Bucureşti 16.00 - 17.30 Londra 18.35 - 14.10 (20 februarie) Hong Kong
25 februarie: Hong Kong 23.30 - 4.50 (26 februarie) Londra 9.50 - 15.05 Bucureşti
Companie: British Airways. Cost: 541 euro/persoană, cu toate taxele incluse.
De la aeroport se poate ajunge în centrul oraşului cu trenul Airport Expres (23 minute - 9 euro) sau cu autobuzul (aproximativ 50 minute - 4 euro).
Variante de cazare
O variantă foarte bună de cazare, la un bun raport calitate - preţ şi mai ales cu o bună poziţionare este hotelul Butterfly on Victoria Boutique Hotel, 4 stele, situat în zona golfului Causeway. Pentru perioada 20 februarie - 25 februarie, o cameră dublă superioară - 1.549 lei.
Fus orar
Între Bucureşti şi Hong Kong este o diferenţă de fus orar de 6 ore, astfel când la Bucureşti este ora 12.00 la Hong Kong este deja ora 18.00.
Viza
Nu este nevoie de viză, dar este nevoie de un paşaport valabil încă minimum 6 luni de la data la care doriţi să părăsiţi Hong Kong.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu