miercuri, 30 aprilie 2014

La Tallinn, la un meci de fotbal

Printre ideile de vacanţă pentru luna mai, aşa cum v-am obişnuit deja până acum, se numără şi o serie întreagă de meciuri de fotbal sau alte evenimente sportive, care pot fi prilejuri excelente pentru city-break-uri sau pentru vacanţe de câteva zile în oraşe frumoase de pe meridianele Globului.
Pe 31 mai, la Tallinn, capitala Estoniei, are loc partida Estonia - Rusia, în preliminariile Campionatului European de Tineret.
Tallinn este un oraş fondat în anul 1157 şi în ciuda tuturor vicisitudinilor istorice a reuşit să-şi păstreze centrul medieval în condiţii foarte bune, în zilele noastre fiind inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Cele mai importante repere turistice sunt Raekoja Plats (piaţa centrală a oraşului, unde se află şi primăria veche, datând din perioada medievală)
şi Toomkirk (cea mai veche biserică din Estonia, fondată în anul 1219).
De asemenea, merită văzute Palatul şi parcul Kadriorg. Palatul a fost construit în secolul al XVIII-lea de ţarul Petru I.
Parcul a fost înfiinţat în anul 1718,
iar pe lângă grădinile palatului a fost amenajat un iaz, în mijlocul căruia se află statuia lui Poseidon, iar ceva mai departe este un lac, care găzduieşte lebede şi raţe sălbatice. În parc se află numeroase vile ale vechilor nobili, iar în apropiere se află reşedinţa preşedintelui Estoniei, precum şi numeroase sedii ale unor ambasade.
Porţile Viru au fost construite în secolul al XIV-lea şi reprezentau baza cetăţii fortificate. Astăzi au mai rămas doar două turnuri de 10 metri, foarte apreciate din punct de vedere turistic.
Castelul Toompea se află în vârful dealului cu acelaşi nume şi găzduieşte astăzi Parlamentul Estoniei.
La meci
Partida Estonia - Rusia are loc pe stadionul Lillekula, sâmbătă, 31 mai, cu începere de la ora 17.00 (ora Europei Centrale). La stadion se poate ajunge cel mai uşor şi comod cu autobuzul 23 sau 32.
Este stadionul pe care au loc şi meciurile echipei naţionale, dar şi ale echipei de club Flora Tallinn.
Cum se ajunge la Tallinn?
Una dintre cele mai bune variante cu avionul, care să cuprindă data disputării acestui meci este următoarea:
30 mai: Bucureşti 6.05 - 7.35 Frankfurt 10.05 - 13.25 Tallinn
2 iunie: Tallinn 14.15 - 15.45 Frankfurt 20.20 - 23.35 Bucureşti
Companie: Lufthansa. Preţ: 340 euro/persoană, cu toate taxele incluse.
De la aeroport, cel mai uşor se ajunge în centrul oraşului cu autobuzul N2. Circulă la fiecare 20 de minute, biletul se poate achiziţiona de la şofer şi costă 1,60 euro. Şi taxiul poate fi o opţiune de luat în seamă, o călătorie până în centru costând aproximativ 10 euro.
Variante de cazare
Meriton Grand Conference & Spa Hotel, 4 stele, situat la marginea oraşului vechi, spre stadion, preţ: 326 euro/camera dublă/3 nopţi (30 mai - 2 iunie)
Hotel Telegraaf, 5 stele, situat în centrul vechi, preţ: 538 euro.
St. Petersbourg Hotel, 4 stele, situat în centrul vechi, preţ: 678 euro.
Go Hotel Shnelli, 3 stele, situat foarte aproape de gară, preţ: 233 euro.
Viza şi fus orar
Nu este nevoie de viză sau de paşaport, Estonia fiind membră UE, iar Tallinn se află pe acelaşi fus orar cu Bucureştiul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu