miercuri, 14 ianuarie 2015

În 2014, numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 8,8%

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei - Otopeni şi Băneasa - a dat publicităţii o serie de informaţii statistice privind anul 2014. Astfel, numărul pasagerilor care au tranzitat cele două aeroporturi în 2014 a crescut cu 8,8%, ajungând la 8.321.858 pasageri, în vreme ce numărul aterizărilor şi decolărilor a ajuns la 102.048, o creştere cu 6,32% faţă de anul anterior.
Pe aeroportul de la Otopeni operează 31 de companii aeriene, din 2014 alăturându-se listei Ryanair şi Air Baltic, care transportă pasageri către 70 de destinaţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu