joi, 15 ianuarie 2015

O excursie de o zi din Barcelona - Colonia Guell de Gaudi

Cripta Gaudi, aflată în Colonia Guell, la numai 20 de minute de centrul Barcelonei, este un loc care trebuie descoperit, o adevărată comoară pentru care merită să aloci (aproape) o zi din sejurul la Barcelona.
Cripta Gaudi este locul unde celebrul arhitect experimenta tot felul de tehnici pe care le folosea pentru "Sagrada Familia". Colonia Guell oferă vizitatorilor posibilitatea de a se plimba pe străzi şi a savura cel mai important obiectiv catalan de art-nouveau. Întreaga "colonie" este un adevărat "sat turistic", având în centrul său Cripta Gaudi, dar care este înconjurată şi de alte clădiri moderniste intresante.
Aici se organizează şi o serie întreagă de tururi tematice, unele pornind chiar din oraş, dar "colonia" se poate vizita şi individual, fiecare fiind liber să zăbovească unde şi cât doreşte. La intrare, fiecare turist primeşte o hartă a coloniei, astfel încât poate aloca cât timp vrea şi pentru ce vrea...
La Colonia Guell se ajunge foarte uşor: cu trenul din Piaţa Spaniei, una dintre liniile S33, S8 sau S4, staţia care deserveşte colonia numindu-se chiar "Colonia Guell". Trenurile circulă la fiecare 15 minute. Biletul de intrare în acest "sat turistic" costă 8.10 euro, iar dacă achiziţionezi un bilet care include şi transportul costul său va fi de 15 euro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu