marți, 24 martie 2015

Calgary, mai mult decât un simplu nume pe hartă...

Unul dintre oraşele din Canada în care mi-aş dori să ajung este Calgary. Şi nu numai pentru că aici au avut loc Jocurile Olimpice de Iarnă din 1988, dar şi pentru că întotdeauna mi s-a părut mai mult decât un simplu nume pe hartă... Poate şi pentru că înainte de 1989 mulţi dintre cei pe care îi cunoşteam, atunci când plecau, aici se stabileau. Aşa că am inclus Calgary pe lista cu idei de vacanţă pentru luna martie.
Calgary este un oraş de care te poţi foarte uşor îndrăgosti. Sunt multe atracţii turistice şi chiar dacă alegi doar să te plimbi pe străzi, să simţi pulsul vieţii cotidiene, sau să vizitezi câte ceva, vei descoperi un oraş minunat. Printre punctele de maximă atracţie turistică se află insula Park Prince (un parc aflat pe o insulă superbă), Turnul Calgary (cu vederi panoramice senzaţionale), o plimbare pe celebra arteră Stephen Avenue, o incursiune în Chinatwon, Olympic Plaza, multe muzee, o grădină zoologică (a doua ca mărime din Canda, intrarea - 18 dolari), Fortul Calgary (cel mai vechi monument al oraşului, aflat la confluenţa a doua râuri, intrarea - 11 dolari) şi multe altele. Oraşul este plin de parcuri şi aproape că nu există parc fără măcar un lac, astfel că fiecare spaţiu verde de acest gen devine o adevărată încântare.
Cum se ajunge la Calgary?
O variantă bună de avion ar fi următoarea:
27 martie: Bucureşti 7.10 - 8.50 (Lufthansa) Frankfurt 13.30 - 16.05 (Air Canada) Calgary
1 aprilie: Calgary 14.55 - 8.20 (2 aprilie) (Air Canada) Frankfurt 9.40 - 12.55 (Lufthansa) Bucureşti
Preţ: 1.445 euro/persoană.
De la Aeroportul Calgary, cea mai bună modalitate de a ajunge în centru este autobuzul (nr. 300). Circulă la interval de 30 minute, o călătorie durează aproximativ 30 minute şi costă 8 dolari.
Variante de cazare
Ramada Hotel Downtown, 3 stele, preţ 448 euro/camera/5 nopţi
Delta Bow Valley, 4 stele, preţ 894 euro
Hotel Arts, 4 stele, preţ 656 euro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu