marți, 17 martie 2015

La Lisabona, pentru un meci de fotbal

Un drum până la Lisabona şi câteva zile în capitala lusitană pot fi binevenite în orice moment. Iar cum la finalul acestei luni, pe 29 martie, în cadrul preliminariilor Campionatului European de fotbal, la Lisabona are loc partida Portugalia - Serbia, care merită văzută din punct de vedere sportiv, iată prilejul excelent pentru o escapadă în acest frumos oraş de pe estuarul râului Tejo. De altfel, acesta este şi motivul pentru care am inclus acest meci pe lista ideilor de vacanţă pentru luna martie.
Lisabona este un oraş încântător, având un aer cald, care te cucereşte. Sunt multe locuri în Lisabona care merită văzute - Castelul Sao Jorge, Parcul Naţiunilor (aici se află Oceanario, mall-ul Vasco da Gama, o superbă promenadă, chiar şi o telegondolă), zona Belem (cu Turnul Belem, mănăstirea Jeronimos, Monumentul Descoperitorilor, dar şi o promenadă frumoasă, cu vederi spectaculoase ale podului 25 aprilie şi ale Monumentului lui Iisus de pe malul celălalt al estuarului), Parcul Eduardo al VII-lea, cartierul vechi.
La stadion
Partida Portugalia - Serbia, din preliminariile Campionatului European, are loc la Lisabona, pe "Estadio Da Luz" (stadionul formaţiei Benfica), pe 29 martie, de la ora locală 19.45. Costul unui bilet pentru acest meci este de 187 euro, iar la stadion se poate ajunge cu metroul (linia albastră), staţie fiind la Colegio Militar / Luz, sau cu autobuzul, fiind mai multe autobuze care ajung în zonă, aici aflându-se şi mall-ul Colombo.
Cum se ajunge la Lisabona?
Avionul este cea mai bună soluţie, o variantă convenabilă fiind următoarea:
27 martie: Bucureşti 17.05 - 19.35 Lisabona (TAP)
30 martie: Lisabona 15.50 - 19.50 Frankfurt 20.40 - 23.55 Bucureşti (Lufthansa)
Preţ: 286 euro.
De la aeroport se poate ajunge în oraş cu metroul (1,40 euro, biletul, valabil 60 minute) sau autobuzul (3,50 euro, biletul, valabil 24 ore şi pe late mijloace de transport în comun). De asemenea, taxiurile nu sunt deloc scumpe, mai ales că şi distanţa de la aeroport până în centru este relativ mică.
Variante de cazare
HF FenixMusic, 3 stele, preţ 300 euro/camera/3 nopţi
HF Fenix Lisboa, 4 stele, preţ 347 euro
Porto Bay Liberdade, 5 stele, preţ 454 euro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu