luni, 13 aprilie 2015

O excursie de o zi din Amsterdam - Volendam

La numai 20 km de Amsterdam se află un orăşel care rimează cu acesta - Volendam. Extrem de pitoresc, vibrant, adierea vântului aducând acel aer specific batav. Dacă nu ai şti unde eşti şi ţi s-ar cere să ghiceşti, nu ai putea spune decât că eşti în Olanda.
La Volendam se ajunge uşor. De la Gara Centrală din Amsterdam există autobuze, 312 sau 316 ajungând la Volendam. Călătoria durează aproximativ 35 minute şi costă 3,90 euro.
Centrul tipic al oraşului Volendam, cu case vechi, dar bine întreţinute, zona portuară în care mereu este lume şi atmosfera de sat de pescari fac din acest oraş o atracţie turistică foarte apreciată. Este ceea ce se poate numi un sat tradiţional olandez, atât din punct de vedere al arhitecturii, cât şi al aşezării propriu-zise şi, mai ales, al deschiderii la apă.
Am găsit de cuviinţă să postez mai multe fotografii, pentru că am considerat că merită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu