marți, 14 aprilie 2015

Varadero - echivalentul unei vacanţe exotice

Dacă te-ar îndemna cineva să te gândeşti la un loc pentru o vacanţă exotică, Varadero ar trebui să fie cel puţin în Top 10. Dacă nu e, atunci trebuie să citeşti acest material pentru a vedea de ce ar trebui să incluzi această destinaţie pe lista ta de priorităţi. Tocmai din aceste motive am inclus Varadero pe lista cu idei de vacanţă pentru luna aprilie, în această perioadă a anului temperaturile fiind undeva la 26-27 grade, ideale pentru o vacanţă exotică la malul Mării Caraibelor.
Varadero este în primul rând o destinaţie pentru plajă. În plus, merită o incursiune cu catamaranul, pentru privelişti incredibile asupra ţărmului. Preţul unei călătorii cu catamaranul începe de la 10 peso (9,5 euro). De asemenea, mai poţi vedea laguna Mangon, peştera Bellamar,
parcul Josone,
iar în oraş merită atenţia Muzeul Oraşului
şi Biserica Sf. Elvira. De  asemenea, există un delfinariu, unde poţi admira un spectacol al delfinilor sau chiar poţi înota alături de ei.
Din Varadero se fac excursii în mai multe locuri, astfel că vei avea de unde alege dacă nu doreşti să stai prea mult să te bucuri la plajă de soare. Există excursii la Havana, safari în regiunea Matanzas, cu catamaranul la insula Cayo Blanco.
Cum se ajunge la Varadero?
Există numeroase agenţii de turism din România, care oferă această destinaţie, ocupându-se de tot - cazare, avion, transferuri, excursii opţionale. Dacă, totuşi, preferi varianta individuală, atunci o variantă bună pentru transport ar fi următoarea:
21 aprilie: Bucureşti 6.30 - 7.35 Berlin 9.25 - 14.30 Varadero
28 aprilie: Varadero 17.05 - 10.10 (29 aprilie) Berlin 10.45 - 12.50 Bucureşti
Companie: Air Berlin. Preţ: 1.163 euro/persoană.
De la aeroport, majoritatea hotelurilor asigură serviciile de transport. Dacă nu. sunt destule autobuze sau chiar şi taxiuri.
Variante de cazare
Be Live Las Morlas All Inclusive, 4 stele, preţ 3.911 lei/camera/7 nopţi
Melia Peninsula Varadero, 5 stele, preţ 7.775 lei
Gran Caribe Club Kawama Resort, 4 stele, preţ 3.756 lei
Viza, moneda, fus orar
Fus orar. Între România şi Cuba este un decalaj orar de 7 ore, astfel când la Bucureşti este ora 12.00 la Varadero este ora 5.00.
Viza. Este nevoie de viză, care se obţine de la Amabasada Cubei la Bucureşti, costul său fiind de 35 dolari.
Moneda. Moneda este peso, iar cursul faţă de euro este de aproape 1 la 1, fiind 9,48 euro la 10 peso.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu