joi, 21 mai 2015

La Cracovia, pentru un concert Andre Rieu

Concertele lui Andre Rieu - care va veni luna viitoare şi în România - sunt un prilej excelent pentru o scurtă vacanţă. Am avut bucuria de a experimenta acest gen de vacanţă în două rânduri, la Budapesta,  în 2012, şi la Amsterdam, un an mai târziu. Aşa că am considerat oportun să inclus concertul lui Andre Rieu de la Cracovia, din 28 mai, pe lista cu idei de vacanţă pentru luna mai.
Cracovia este un oraş remarcabil, mulţi spunând că ar fi cel mai frumos oraş al Poloniei. Renumele i se trage, în primul rând, de la centrul vechi, unul foarte bine păstrat şi pus în valoare, fiind inclus şi pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Oraşul este traversat de Vistula şi are o sumedenie de obiective turistice de maximă atracţie. Mai multe detalii, într-un material recent - aici.
La concert
Concertul lui Andre Rieu are loc pe 28 mai, de la ora locală 20.00, la Arena Cracovia. Aceasta nu este prea departe de centru, dar se poate ajunge şi cu autobuzul sau tramvaiul.
Preţurile biletelor variază între 190 şi 490 zloţi polonezi (46 - 120 euro) şi pot fi cumpărate inclusiv de pe site-ul oficial andrerieu.com.
Cum se ajunge la Cracovia?
Şi maşina este de luat în calcul, mai ales că nu există curse aeriene directe din România. Totuşi, o variantă bună ar fi următoarea:
26 mai: Bucureşti 11.15 - 11.55 Viena 13.00 - 14.00 (Austrian Airlines) Cracovia
29 mai: Cracovia 21.05 - 21.55 Varşovia 22.30 - 01.20 (LOT) Bucureşti
Preţ: 430 euro/persoană.
De la aeroport, cel mai comod mod de a ajunge în oraş este autobuzul - 292 sau 208, circulă la intervale foarte dese, o călătorie durează aproximativ 40 minute, iar costul unui bilet este de 4 zloţi polonezi (aproximativ 1 euro).
Variante de cazare
Hotel Elekktor, 3 stele, preţ 404 euro/camera/3 nopţi
Hotel Unicus, 4 stele, preţ 461 euro
Old Time Hotel, 3 stele, preţ 348 euro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu