sâmbătă, 30 mai 2015

La Wimbledon, pentru regalul tenisului pe gazon englezesc

Evenimentele sportive sunt un excelent prilej pentru o vacanţă, astfel că am inclus în materialul cu idei de vacanţă pentru luna iunie şi celebrul turneu tenis de la Wimbledon, un turneu care merită văzut chiar dacă nu eşti mare pasionat al tenisului de câmp. Este cel mai mare dintre turneele de Mare Şlem, iar prima ediţie a avut loc în anul 1877!
Ediţia din 2015 are loc între 29 iunie şi 12 iulie, perioadă numai bună pentru a vedea Londra. Dincolo de prezenţa la turneul de tenis, trebuie să-ţi faci timp pentru o plimbare pe Tamisa, un tur cu roata de pe malul aceleiaşi ape celebre, să asişti la schimbarea gărzii de la Buckingham Palace,
să vezi Turnul Londrei sau London Bridge.
De asemenea, trebuie să vezi clădirea Parlamentului, cu celebrul său Big Ben, Westmintser Abbey, să treci prin Trafalgar Square (mai ales la lăsarea serii), să vezi Catedrala St. Paul,
British Museum, dar şi Muzeul Figurilor de Ceară şi câte şi mai câte. Dacă eşti mai pasionat de fotbal decât de tenis, dar şi dacă vrei să vezi ceva deosebit, poţi vedea miticul stadion Wembley sau oricare dintre marile arene din capitala britanică. Şi neapărat să te plimbi cu celebrele autobuze etajate londoneze, dar şi să îţi petreci măcar câteva ore într-unul dintre multele şi fabuloasele parcuri din capitala engleză. Nu ar trebui să lipsească din sejurul londonez nici o plimbare pe aglomerata şi cam scumpa Oxford Street,
dar şi la celebrul magazin Harrods.
Dacă timpul îşi permite, poţi face o plimbare şi la Greenwich, o altă suburbie londoneză, de unde se dă ora exactă pe întregul glob şi unde poţi avea ocazia unică de a fi pe meridianul 0.
La turneu
Turneul de la Wimbledon se desfăşoară la arena din suburbia londoneză Merton, din sud-vestul capitalei britanice. Alături de complexul cu numeroase terenuri de iarbă pentru tenis se află parcul Wimbledon, în mijlocul său aflându-se un lac faimos.
Pentru a ajunge la complexul de la Wimbledon ai la dispoziţie mai multe variante: metroul sau trenul până la Wimbledon Station şi de aici fie o plimbare prin parc, fie cu autobuzul 493 câteva staţii.
Biletele pentru meciurile turneului de tenis de la Wimbledon se pot găsi pe secţiunea special realizată pe site-ul competiţiei - wimbledon.com, iar preţurile variază de la 28 la 160 lire sterline.
Cum se ajunge la Londra?
Cu avionul, fiind mai multe companii, atât low-cost, cât şi de linie, care oferă legături bune între Bucureşti şi Londra. O variantă bună poate fi următoarea:
27 iunie: Bucureşti 12.30 - 14.05 Londra
13 iulie: Londra 14.50 - 20.05 Bucureşti
Companie: Tarom. Preţ: 302 euro/persoană.
De la aeroportul Heathrow poţi ajunge în oraş cu trenul Heathrow Express până la gara Paddinghton (trenurile circulă la fiecare 15 minute, iar o călătorie durează 15-20 minute) sau cu metroul, linia Picadilly, care trece aproape de centru, la Leicester Square şi King's Cross.
Variante de cazare
Park Plaza Westminster Bridge London, 4 stele, preţ 4.844 euro/camera/16 nopţi
Commodore Hotel, 4 stele, preţ 2.922 euro
Elysee Hotel - Hyde Park, 3 stele, preţ 3.110 euro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu