miercuri, 27 mai 2015

O excursie de o zi din Amsterdam - Gouda

Gouda este un oraş tipic olandez - cu multe clădiri ca de "turtă dulce", cu multe canale discrete şi cochete, recunoscut pentru brânza produsă aici, dar şi foarte popular pentru excursii de o zi din Amsterdam.
Din frumosul Amsterdam se ajunge la Gouda foarte simplu cu trenul. O călătorie durează 54-55 minute, trenurile sunt foarte dese, iar un bilet costă 11,10 euro/persoană.
Punctul central al oraşului Gouda, inclusiv din punct de vedere turistic, este vechea primărie, cea mai veche primărie în stil gotic din Olanda. Bine pusă în valoare de piaţa în care se află,
vechea primărie este astăzi muzeu, iar la fiecare oră fixă, pe una dintre lateralele sale este prezentat publicului un mic spectacol de păpuşi.
Alte atracţii demne de văzut în Gouda sunt Biserica St. Jans (faimoasă pentru vitraliile sale,
dar şi pentru că este cea mai mare biserică în formă de cruce din Olanda),
piaţa de brânzeturi
şi chiar muzeul dedicat acestui deliciu culinar. De asemenea, nu ar trebui ratată o plimbare pe canalele oraşului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu