vineri, 1 mai 2015

O zi la Roma - partea a II-a

Imediat după ce am debarcat din autobuzul care ne-a adus de la aeroport în apropierea Gării Termini, am plecat spre zona centrală, zona istorică, Roma fiind de altfel un adevărat muzeu în aer liber.
Primul popas a fost la Biserica Santa Mario Maggiore
Era exact locul în care realizasem ultima fotografie la Roma în sejurul precedent aici, în urmă cu 4 ani şi jumătate...
Apoi ne-am continuat drumul spre Colosseum
Ne-am oprit pentru câteva momente în Largo Corrado Ricci
Şi am ajuns la Colosseum. Şi sincer am fost la fel de impresionaţi de acest monument ca şi în urmă cu aproape 5 ani...
Arcul lui Constantin, situat între Colosseum şi Forumul Roman
Aglomeraţie mare în zonă...
Spre Via Sacra
Via dei Fori Imperiali
Forumul Roman
Din locul unde altă dată era vreun împărat roman, acum, ne-a salutat un pescăruş...
Am admirat un stand de fructe
L-am salutat pe Traian
Via dei Fori Imperiali şi în plan îndepărtat Colossseumul
Monumentul Unificării, care în italiană sună mult mai frumos - Altare della Patria
Tot în zonă se află şi Columna lui Traian
Aici, la "umbra" columnei am mâncat câte un sandviş, pe care a trebuit să-l împărţim cu un musafir simpatic
Altare della Patria, văzut din Piazza Venezia
Din Piazza Venezia am pornit pe Via del Corso şi deşi ştiam că Fontana di Tevri este în renovare, nu puteam să nu trecem pe aici, acolo unde în urmă cu 4 ani şi jumătate aruncasem şi noi o monedă cu gândul să revenim...
De aici, am hoinărit pe străduţe vechi, dar foarte cochete
Unde am ajuns? Continuarea în episodul următor...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu