duminică, 19 iulie 2015

Croazieră de la Montreal la Boston

În materialul cu idei de vacanţă pentru luna iulie, una dintre croazierele propuse era cea de la Montreal la Boston, cu plecarea pe 25 iulie. Croaziera este operată de compania Holland America Line, cu nava Maasdam.
Nava Maasdam are o capacitate de 1.258 locuri şi beneficiază de un design modern şi facilităţi de ultimă generaţie. Are 10 punţi, 4 restaurante, două piscine şi peste două milioane de obiecte de artă şi artefacte la bord, fiind un adevărat muzeu.
Programul croazierei arată astfel:
25 iulie: Montreal, plecarea ora 16.00
26 iulie: golful Saint Lawrance
27 iulie: Quebec, 7.00 - 17.00
28 iulie: golful Saint Lawrance
29 iulie: Charlottetown (Canada), 8.00 - 17.00
30 iulie: Sydney (Canada), 8.00 - 16.00
31 iulie: Halifax (Canada), 8.00 - 16.00
1 august: Bar Harbour (SUA), 8.00 - 17.00
2 august: Boston, debarcarea ora 7.00
Tarife
Cabină interioară - 839 dolari/persoană
Cabină exterioară cu geam - 989 dolari/persoană
Suită - 1969 dolari/persoană
Traseu
Montreal. Este de preferat plecarea cu câteva zile mai devreme de data îmbarcării, o variantă bună fiind următoarea:
21 iulie: Bucureşti 10.15 - 11.40 Istanbul 14.10 - 17.30 Montreal
Companie: Turkish Airlines. Preţ: 959 euro/persoană.
De la aeroport spre centrul oraşului există un autobuz al companiei STM (traseul 747), preţul biletului fiind de 8 dolari canadieni, în care aveţi inclusă şi intrarea timp de 24 de ore la metroul aceleiaşi companii. Te poţi caza la hotelul Gouverneur Place Dupuis, 4 stele (468 euro/camera dublă/4 nopţi) şi poţi porni în explorarea acestei frumoase metropole. O metropolă extrem de civilizată, de curată, de primitoare şi cu o multiculturalitate incredibilă. Sunt foarte multe atracţii turistice în Montreal: de la cele clasice (muzee, grădini, etc) până la unele aparent banale - promenada, bulevardele, etc. Printre atracţiile care nu ar trebui ratate se numără Grădina Botanică, Muzeul Mediului (Biosfera - aflat pe insula Saint Helene), Biodomul, care se află în incinta Olympic Stadium şi este considerat unic în lume; Oratoriul St. Joseph; parcul de distracţii La Ronde, aflat chiar pe insula Notre-Dame, acolo unde are loc anual Festivalul Artificiilor; Basilica Notre Dame; Atrium Le 1000, cea mai înaltă clădire din Montreal, cu 51 etaje, iar la parter cel mai mare patinoar din oraş; Portul Vechi, Primăria, strada Sherbrooke şi multe altele.
Quebec. Quebec este un oraş cosmopolit, locul unde se află cel mai mare şi, probabil, cel mai fotografiat hotel, Castelul Frontenac, locul care a găzduit de-a lungul vremii mari personalităţi ale tuturor domeniilor de activitate. Este o clădire simbol pentru Quebec, dar mai sunt şi alte obiective turistice care merită atenţia oricui ajunge până aici. Quebec se află la gura fluviului Saint Laurent şi este singurul oraş de la nord de graniţa americană-mexicană care şi-a păstrat fortificaţiile, acesta fiind incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Printre locurile care mai merită atenţia turistului ar mai fi de menţionat: Acvariul, Place d'Armes, terasa Dufferin, citadela, Mănăstirea Ursulinelor, Catedrala Notre Dame, Place Royal şi promenada Rue de Petit Champlain.
Charlottetown. Este un oraş canadian interesant, în care principala atracţie o reprezintă cartierele de case în stil victorian, precum şi promenada, unde se regăsesc multe construcţii interesante.
Sydney (Canada). Aflat pe costa estică a Capului Breton, oraşul purtând aceeaşi denumire cu marea metropolă australiană se află în regiunea Noua Scoţie, fiind fondat de britanici în anul 1785. Firesc, britanicii şi-au pus amprenta asupra dezvoltării acestui oraş lucru care se mai vede şi astăzi în clădiri, în stilul arhitectonic şi în numeroasele parcuri ale oraşului. În oraş şi în imediata sa apropiere pot fi vizitate lacul Bras d'Or, fortăreaţa de la Louisbourg şi o serie de muzee.
Halifax. Frumoasa metropolă canadiană are multe de oferit din punct de vedere turistic - muzee, parcuri, o promenadă frumoasă. De asemenea, aici se află cimitirul în care au fost înmormântaţi majoritatea pasagerilor care au pierit pe Titanic, dar nu ştiu dacă este chiar atracţia ideală pentru un turist aflat în croazieră.
Bar Harbour. Un oraş micuţ, dar cochet, în care s-a reuşit păstrarea cadrului natural spectaculos în care se află. Clădirile sunt parcă discrete şi nu doresc să ştirbească din frumuseţea peisajului.
Boston. Capitala statului american Massachusetts, Boston este o metropolă tipic americană, dar cu influenţe britanice. După debarcare te poţi caza la hotelul Ames Boston, 4 stele (723 euro/camera dublă/3 nopţi) şi până la plecarea spre ţară poţi savura frumuseţea acestui oraş, în care merită să acorzi o atenţie specială unor obiective turistice: Muzeul Prezidenţial şi Librăria John F. Kennedy, insula Castelului, Grădina Publică, Catedrala, Gărdina Zoologică, Cartierul Chinezesc, Fortul Independenţei, Prudential Tower (cu platforma sa de observaţie), parcuri, grădini, muzee şi biserici. De asemenea, aici se află şi sediul celebrei Universităţi Harvard.
Pentru a ajunge la aeroport, metroul şi autobuzul sunt variante foarte bune, având conexiuni foarte bune în zoate zonele oraşului.
5 august: Boston 21.40 - 10.55 (6 august) Zurich 12.10 - 15.25 Bucureşti
Companie: Swiss Air. Preţ: 782 euro/persoană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu