vineri, 24 iulie 2015

O excursie de o zi din Praga - Cesky Krumlov

A venit rândul capitalei Cehiei, Praga, pentru serialul cu "excursii de o zi din...", iar pe parcursul mai multor episoade voi prezenta câteva dintre variantele pe care le ai la dispoziţie în cadrul unui sejur la Praga, pentru că mai sunt şi alte locuri interesante în Cehia sau chiar în afara ei, dar unde se poate ajunge în excursii de o zi din Praga.
Pentru acest prim episod m-am oprit la localitatea Cesky Krumlov, situată în sudul ţării.
Cuibărit strategic într-o cotitură a râului Vltava,
acelaşi care străbate şi capitala cehă, Cesky Krumlov este unul dintre puţinele oraşe care îşi mai păstrează aerul medieval. În piaţa principală a oraşului
vei remarca sediul Primăriei, cu frumoasele sale arcade, iar în apropiere se mai află şcoala latină şi fostul Colegiu Iezuit. De asemenea, în oraş sunt mai multe muzee, în general de interes regional.
Centrul istoric al acestei perle a Bohemiei, cu străduţele sale romantice şi foarte multe case medievale,
a fost inclus pe lista UNESCO şi este dominat de Castel şi biserica gotică Sf. Vitus.
Castelul este fortăreaţă medievală şi palat în acelaşi timp, având o poziţie strategică pe un vârf de stâncă, de unde ai vederi panoramice spectaculoase asupra oraşului.
Este al doilea castel ca mărime din Cehia, după cel din Praga, a fost construit în secolul al XIII-lea şi găzduieşte bogate colecţii de mobilier de epocă, tablouri, tapiserii flamande şi panoplii.
Pentru a ajunge din Praga la Cesky Krumlov ai variante autobuzului sau a trenului. Autobuzele pleacă din staţia Na Knizeci (o călătorie durează 2 ore şi jumătate; sunt 8 autobuze pe zi pe fiecare sens), iar trenurile din gara Hlavni Nadrazi, dar trebui să schimbi la Ceske Budejovice, durata unei călătorii ajungând la 3 sau chiar 4 ore. O altă variantă agreată de mulţi turişti, fiind ceva mai ieftină decât autobuzul, este cea microbuzelor "door to door". De asemenea, sunt numeroase agenţii în Praga care organizează excursii spre acest frumos oraş.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu