vineri, 10 iulie 2015

Un meci de fotbal în Suedia

În materialul cu idei de vacanţă pentru luna iulie, printre evenimentele propuse ca şi prilejuri pentru scurte vacanţe se numărau şi meciurile de fotbal din tururile preliminare ale cupelor europene la fotbal. Un astfel de meci are loc miercuri, 15 iulie, de la 19.00, ora locală, la Vasteras, în Suedia, între Malmo FF - Jalghiris Vilnius.
Vasteras este un oraş important din Suedia, aflat pe malurile estuarului râului Svartan la vărsarea spre Lacul Malaren. În centrul oraşului, în apropiere Catedralei
se păstrează o serie de clădiri vechi, pline de farmec, dar în apropiere s-au ridicat şi construcţii moderne, chiar zgârie-nori.
În Vasteras, dincolo de o plimbare prin centrul vechi sau pe malurile estuarului, mai sunt alte lucruri care ar merita văzute: parcul Vasa, Muzeul de Artă, Castelul (locul în care în anul 1527 Regele Wasa a abolit catolicismul în Suedia).
De asemenea, ar trebui să profiţi de vizitarea Suediei pentru a asista la acest meci de fotbal, pentru a vedea sau revedea, măcar pentru o zi, capitala Stockholm, un oraş absolut senzaţional.
La stadion
Partida Malmo FF - Jalghiris Vilnius are loc la Vasteras, pe stadionul Swedbank Park. Din zona centrală se ajunge foarte uşor la stadion, iar biletele se pot achiziţiona, inclusiv online, de pe secţiunea special creată pe site-ul oficial al clubului Malmo FF - mff.se.
Cum se ajunge la Vasteras?
Avionul până la Stockholm, iar de aici, dacă vrei să ajungi la Vasteras direct de la aeroport, trebuie să iei autobuzul 579 la Balsta şi apoi trenul regional până la Vasteras. Legăturile sunt bune, condiţiile excelente, iar călătoria va fi o adevărată plăcere.
12 iunie: Bucureşti 8.40 - 10.30 Stockholm
19 iunie: Stockholm 11.15 - 15.00 Bucureşti
Companie: Tarom. Preţ: 521 euro/persoană.
Între Vasteras şi Stockholm sunt numeroase trenuri, care parcurg cei aproximativ 110 km rapid şi, mai ales, în condiţii confortabile.
Pentru a ajunge din Stockholm la aeroport există varianta trenului Arlanda Express (20 minute, 240 coroane - 25 euro) sau cea a autobuzului flygbussarna (40 minute, 110 coroane - 12 euro).
Variante de cazare
Vasteras
Elitte Stadshottelet Vasteras, 4 stele
Best Western Malaren, 3 stele
First Hotel Plaza, 4 stele
Stockholm
Mallardrottningen Yacht Hotel & Restaurant, 3 stele
Sheraton, 5 stele

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu