sâmbătă, 1 august 2015

Croazieră în Mediterana de Est, cu plecare din Veneţia

Există numeroase variante de croazieră, una dintre cele mai plăcute şi mai complexe posibilităţi de vacanţă de pe piaţă, iar una dintre aceste variante pleacă din Veneţia şi hoinăreşte prin Bari, Corfu, Mykonos, Santorini şi Dubrovnik, pentru a se întoarce apoi la Veneţia. Este un traseu frumos, acesta fiind şi principalul argument care m-a determinat s-o includ pe lista cu idei de vacanţă pentru luna august. Croaziera are ca dată de plecare 30 august şi este operată de compania Costa Cruises, cu nava Costa Deliziosa.
Inaugurat recent, în februarie 2010, vasul Costa Deliziosa este o adevărată dovadă a măiestriei şi atenţiei pentru detaliu a constructorilor italieni. Interiorul este cu adevărat special, fiind o îmbinare perfectă între lemn, sticlă de Murano şi oţel. Pe vas vei găsi de la un teatru pe trei nivele şi un ultramodern cinematograf 4D până la zona dedicată relaxării "Samsara Spa".
Programul acestei croaziere este următorul:
30 august: Veneţia, plecarea ora 17.00
31 august: Bari, 14.00 - 20.00
1 septembrie: Corfu, 9.00 - 14.00
2 septembrie: Mykonos, 15.00 - 23.00
3 septembrie: Santorini, 7.30 - 14.30
4 septembrie: pe mare
5 septembrie: Dubrovnik, 8.00 - 13.00
6 septembrie: Veneţia, debarcarea ora 9.00
Tarife
Cabină interioară - 899 euro/persoană
Cabină exterioară cu geam - 979 euro/persoană
Cabină exterioară cu balcon - 1.269 euro/persoană
Suită cu balcon - 1.469 euro/persoană
Traseu.
Veneţia. Pentru că Veneţia este un adevărat spectacol, merită să-i acorzi câteva zile înainte de îmbarcare, astfel că varianta pe care o propun pentru plecare este următoarea:
27 august: Bucureşti 6.20 - 7.30 Veneţia Treviso
Companie: Wizz Air. Preţ: 132 euro/persoană, dus-întors, fără bagaj de cală.
De la aeroportul din Treviso există Barzi Bus Service, un autobuz, care asigură legătura cu Veneţia pentru 18 euro/bilet dus-întors. La Veneţia te poţi caza la hotelul Antico Panada, 3 stele (578 euro/camera dublă, cu mic dejun/3 nopţi) şi ai la dispoziţie câteva zile pentru a vedea Piazza San Marco, Basilica San Marco şi să urci în Clopotniţă, Palatul Dogilor, Puntea suspinelor, podul Rialto şi, mai ales, să te plimbi pe canalele frumosului oraş.
Bari. Portul este aproape de oraş, astfel că merită să hoinăreşti pe străzile micuţe şi întortocheate din zona portului şi din centrul vechi. Aici se află numeroase biserici, una dintre cele mai apreciate şi cunoscute fiind Basilica di San Nicola, care datează din secolul al XII-lea. De asemenea, aici se mai află Castelul Norman şi Fortul San Antonio.
Corfu. Centrul vechi din Corfu oferă numeroase atracţii turistice şi cadrul ideal pentru o plimbare memorabilă. Aici se află Citadela Veneţiană, de unde poţi admira Golful Garitsa. De asemenea, ar mai merita văzute Fortul Vechi şi Palatul Achilleion, care a fost reşedinţa de vară a Împărătesei Sissi.
Mykonos. Este una dintre cele mai frumoase insule din Grecia, iar printre atracţiile importante se numără: Morile de vânt, Mica Veneţie (Alefkandra), Panagia Paraportiani (o biserică în stil bizantin, unul dintre cele mai populare şi fotografiate obiective de aici) şi nu ar trebui să ratezi pelicanii, mascotele insulei.
Santorini. O simplă plimbare prin orăşelul principal al acestei insule, Thira, poate fi încântătoare. Biserici, muzee, un sit arheologic, mâncare bună, case incredibil de albe şi privelişti spectaculoase.
Dubrovnik. În acest oraş croat portul este destul de aproape de oraş, astfel că poţi merge individual într-o plimbare de explorare a centrului vechi şi a fostei cetăţi, situată chiar la malul mării. Mănăstirea Franiscană şi Catedrala, reprezintă alte repere turistice importante.
Veneţia. După debarcare te poţi caza la acelaşi hotel, iar până a doua zi poţi să mai admiri frumosul oraş din laguna Veneţia. Varianta de întoarcere în ţară este următoarea:
7 septembrie: Veneţia Treviso 8.00 - 11.00 Bucureşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu