sâmbătă, 5 septembrie 2015

Beer & Whisky Festival, la Stockholm

În perioada 24 septembrie - 3 octombrie, la Stockholm are loc "Beer & Whisky Festival", care nu mai necesită nici o traducere. Am considerat că este o bună oportunitate pentru a vedea capitala Suediei, aşa că am inclus acest eveniment pe lista cu idei de vacanţă pentru luna septembrie.
Capitala Suediei, Stockholm, se află întinse pe mai multe insule şi este un oraş cosmopolit, care degajă linişte şi frumuseţe, atât prin ordine, prin curăţenie, dar şi prin gradul foarte ridicat de civilizaţie, care impune respect. Chiar dacă nu este un oraş deloc ieftin, este o destinaţie de vacanţă foarte frumoasă, unde îţi vei dori să revii, dacă te afli pentru prima dată aici. Turnul Kaknas TV oferă vederi panoramice incredibile asupra capitalei suedeze, unde sunt de vizitat multe castele şi palate, legate mai mult sau mai puţin de regalitate: Palatul Regal, Palatul Drottninholm (fosta reşedinţă a familiei regale până în 1982), Palatul Gripsholm (unde se află Teatrul Gustavian şi o galerie care găzduieşte Colecţia Naţională de Portrete), Castelul Skokloser, Castelul Haringe şi Grădina Botanică. Indiferent de anotimp, o croazieră printre numeroase insule care formează teritoriul pe care se află capitala suedeză poate fi o excelentă modalitate de a descoperi oraşul. Sigur, Primăria, Parlamentul, Catedrala sunt alte repere, inclusiv din punct de vedere turistic, dar şi o plimbare până la Uppsala, cel mai vechi centru universitar din întreaga Scandinavie te va încânta. De asemenea, merită o plimbare pe insula Djurgarden, acolo unde se află şi Muzeul ABBA.
La festival
Festivalul datează din 1992 şi reuneşte cele mai mari expoziţii de bere şi de whisky, cu degustări şi multă... voie bună. Punctele de apogeu ale festivalului au loc în 24-26 septembrie şi 1-3 octombrie. Festivalul are loc la NackaStrandsMassan, iar aici se poate ajunge cu autobuzul 443 (de la Slussen), 840 (de la Haninge) sau vaporul MS Ballerina (de la Nykrobokajen). Biletele pentru festival se pot achiziţiona de pe site-ul oficial al acestui eveniment - stockholmbeer.se, şi costă 250 coroane suedeze, preţ în care sunt incluse o degustare, intrarea la expoziţii, la demonstraţii şi altele.
Cum se ajunge la Stockholm?
Cu avionul, desigur.
30 septembrie: Bucureşti 8.40 - 10.30 Stockholm
5 octombrie: Stockholm 11.15 - 15.00 Bucureşti
Companie: Tarom. Preţ: 128 euro/persoană, cu toate taxele incluse.
De la aeroport, cu trenul de mare viteză Arlanda Express se ajunge în zona centrală (călătoria durează exact 20 de minute şi costă 240 coroane suedeze, adică ceva mai mult de 25 euro), de unde există o bună conexiune cu celelalte mijloace de transport public. De la aeroport există şi alte modalităţi de a ajunge în oraş: autobuzul aeroportului (flygbussarna) circulă frecvent, o călătorie durează 40 minute şi costă 110 coroane suedeze (aproximativ 12 euro).
Variante de cazare
Hotel Rex, 3 stele, preţ 672 euro/camera dublă, cu mic dejun/5 nopţi
Castle House Inn, 3 stele, preţ 422 euro
Scandic Malmen, 4 stele, preţ 736 euro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu