vineri, 16 octombrie 2015

Jurnal de călătorie, Italia 2015 - Ziua a 2-a, Veneţia - Bologna (partea a II-a)

Şi am ajuns la Bologna. Un oraş mai puţin turistic decât celelalte vizitate în acest circuit, dar foarte frumos. Ne-am cazat la Nuovo Hotel del Porto şi am pornit să vedem cum arată oraşul. Era sâmbătă după-amiază şi ne aşteptam să găsim o atmosferă liniştită, boemă chiar. În schimb, în centru am dat peste un festival - ceva legat de tineret, dar şi de religie - şi multă larmă. Chiar şi aşa, Bologna a fost încântătoare.
Via dell'Indipendenza, artera principală a oraşului, mărginită de celebrele sale arcade. Dintr-un anumit punct, strada era închisă circulaţiei rutiere, fiind rezervată exclusiv pietonilor.
Foarte repede am ajuns şi la Fântâna lui Neptun, unul dintre reperele importante ale Bolognei
Şi Piazza Maggiore, iar una dintre cele mai frumoase clădiri din piaţă ni s-a părut Palazzo d'Accursio, pe faţada dinspre piaţă tronând statuia unui fost suveran pontif provenit chiar din Bologna
Basilica di San Petronio din Piazza Maggiore şi aglomeraţia de la festival
Deşi în zonă se lucra, din piaţă am mers pe Via Francesco Rizzoli spre "turnurile gemene" ale Bolognei - Garisenda şi Asinelli
Apoi am hoinărit pe străduțe, mărginite de case roșii, cu arcade spectaculoase, toate conferind un aer aparte acestui oraș studențesc. Apropo, Universitatea din Bologna a luat ființă în anul 1088... Mi-am propus ca atunci când voi scrie mai detaliat despre Bologna să caut ce se întâmpla pe meleagurile noastre la anul 1088, atunci când Balogna avea universitate!
Am stat şi la o terasă, chiar pe Via dell'Indipendenza
şi apoi ne-am retras spre hotel.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu