duminică, 15 noiembrie 2015

Jurnal de călătorie, Italia 2015 - Ziua a 7-a, Pisa - Livorno (partea I)

După micul-dejun, am plecat de la hotelul "Astor" din Florenţa spre gară, iar de aici, cu trenul, la Pisa. Ne-am cazat la hotelul "La Pace", aflat la câteva zeci de metri de gară şi ne-am întors pentru a lua trenul spre Livorno.
Am traversat superbul spaţiu verde din faţa gării şi am pornit la pas prin Livorno, chiar dacă ameninţarea ploii se simţea pe măsură ce ne apropiam de ţărmul Mării Tireniene.
Piazza della Repubblica
Una dintre laturile pieţei este străjuită de apă, de aici începând Mica Veneţie. Iar fortul din primele imagini este Fortezza Nuova.
Nu ne-am afundat prea tare în "Mica Veneţie" (şi pentru că veneam din Veneţia originală),
ci am preferat să mergem spre Piazza del Municipio
Am băut câte un suc la Galeteria Latte & Co, mai ales că stropii de ploaie deveneau tot mai insistenţi
Apoi, am ajuns în zona ţărmului, lângă Fortezza Vecchia
Apoi am traversat zona portului
Un feribot tocmai ieşea în port
Farul
Şi n-am îndreptat spre punctul terminus la excursiei noastre la Livorno...
Terrazza Mascagni
În ciuda ploii persistente, a fost o excursie frumoasă şi ne-am bucurat de ea fiecare moment. Din zona Terrazzei Mascagni am preferat să luăm autobuzul spre Gara Livorno şi de aici cu trenul ne-am întors la Pisa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu