vineri, 13 noiembrie 2015

La Napoli, la un meci de fotbal "clasic" pentru Italia

Pe lista cu idei de vacanţă pentru luna noiembrie se numără şi evenimentele sportive, un astfel de eveniment find meciul de fotbal Napoli - Inter Milano, care va avea loc pe 30 noiembrie, la Napoli, şi care poate deveni un excelent prilej de a vedea şi frumosul oraş italian.
Atmosfera napolitană este prezentă pe fiecare stradă din zona centrală - şi nu numai - şi indiferent de zona în care te vei afla aproape totul poartă amprenta mării şi se desfăşoară la "umbra" Vezuviului. San Francesco di Paola se află în Piazza del Plebisciti şi este o biserică inspirată din clădirea Panteonului din Roma. Are o faţadă impozantă, iar în interior - se intră gratuit de luni până sâmbătă între orele 8.00 - 13.00 şi 15.30 - 17.30, iar duminica între 8.00 şi 12.00 - merită să acorzi o atenţie deosebită altarului cu detalii din aur şi pietre preţioase, care provin din Biserica Santi Apostoli. În apropiere se află şi Teatrul San Carlo. Este cel mai faimos din Napoli, aici având loc premierele mai multor opere celebre. A fost construit în anul 1737, fiind ridicat doar în 8 luni. A ars din temelii în 1816, dar a fost refăcut integral, după aceleaşi planuri. Are o arhitectură frumoasă, o acustică aparte şi o sală superbă. Tururi cu ghid au loc doar în week-end, între orele 14.00 şi 15.30. Castelul Nuovo datează din secolul al XIII-lea şi este unul dintre reperele oraşului. Mai mult, în apropierea sa se află portul din care pleacă feriboturile spre insulele Capri, Ischia, Sorrento, Procida sau Forio. Mai poţi vedea Domul, galeriile Umberto I sau parcul Virgiliano, de unde se vede superb Nisida... În fine, nu evita - chiar dacă poate fi mizerie chiar şi peste standardele obişnuite pentru noi - o plimbare pe străzile din centrul vechi, fie că este Via Corso, fie că este vorba de Via Toledo sau orice altă stradă,te vei simţi bine şi te vei integra în atmosfera locală.
La stadion
Partida Napoli - Inter Milano are loc pe 30 noiembrie, de la ora locală 21.00, pe Stadio San Paolo, din Napoli. Biletele se pot achiziţiona de pe secţiunea specială a clubului formaţiei gazdă - sscnapoli.it, şi costă între 25 şi 80 euro. Pentru a ajunge la stadion, există mai multe variante: trenul (staţia Fuorigrotta), metroul (staţia Mostra) sau autobuzul (staţia De Gennaro D'Annunzio - liniile 180, 502, C3, C6, C18, C33, N6, R6).
Cum se ajunge la Napoli?
Avionul rămâne variante de bază:
28 noiembrie: Bucureşti 12.15 - 13.20 Napoli
1 decembrie: Napoli 13.55 - 16.50 Bucureşti
Companie: Wizz Air. Preţ: 184 euro/persoană, fără bagaj de cală.
Aeroportul se află la numai 7 km de centrul oraşului Napoli. În centru se ajunge cu autobuzele Alibus, costul unei călătorii fiind 3 euro. Biletele se achiziţionează de la şofer, iar punctul terminus este piaţa Garibaldi.
Variante de cazare
Hotel Royal Continental, 4 stele, preţ 358 euro/camera dublă, cu mic dejun/3 nopţi
Exe Majestic, 4 stele, preţ 232 euro
UNA Hotel Napoli, 4 stele, preţ 269 euro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu