marți, 29 decembrie 2015

Jurnal de călătorie, Italia 2015 - Veneţia, Basilica San Zanipolo

În prima zi a călătoriei noastre, în drum de la hotel spre Fondamente Nove, de unde urma să luăm vaporaşul spre Burano, am trecut prin Campo Santi Giovanni e Paolo, unde se află şi biserica omonimă, dar mai cunoscută în rândurile localnicilor sub apelativul San Zanipolo.
Nu este un obiectiv turistic de top din Veneţia, fiind eclipsat de multe altele, dar... Este o biserică romano-catolică, din cărămidă, ridicată în stil gotic italian. Construcţia sa a durat aproape un secol (1333-1430), iar din secolul al XV-lea aici s-au oficiat slujbele religioase funerare ale tuturor dogilor din Veneţia, 25 dintre ei fiind chiar înmormântaţi în biserică. Dincolo de aceste morminte, interiorul bisericii mai conţine o serie de picturi, precum şi Madona della Pace, o statuie bizantină miraculoasă, situată în propria sa capelă, dar şi un picior al Sf. Ecaterina de Siena, principala relicvă a acestei biserici.
Piaţa din faţa bisericii este dominată de statuia ecvestră a lui Bartolomeo Calleoni (1483), realizată în stil renascentist de Andrea del Verrocchio.
Pe una dintre laturile pieţei, în lungul unui canal, se află Scuola Grande di San Marco.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu