duminică, 17 ianuarie 2016

Poveşti de călătorie - Bordeaux

BORDEAUX este UN ORAŞ SUPERB, unul dintre cele mai frumoase oraşe pe care le-am văzut până acum. Deşi, vă mărturisesc, nu sunt un mare admirator al vinurilor de aici.
În iarna lui 1982, când Universitatea Craiova a eliminat pe Girondins de Bordeaux în optimile de finală ale Cupei UEFA, aveam să aflu de la CLAUDE DIGNOIRE, neuitatul profesor francez de la prima mea facultate, cea de LIMBI STRĂINE a UNIVERSITĂŢII DIN BUCUREŞTI, că numele de GIRONDINS are o dublă explicaţie: râurile LA GARONNE şi LA DORDOGNE se întâlnesc aproape de Bordeaux (vezi şi denumirea oraşului, BORD D'EAUX), formând estuarul LA GIRONDE, iar GIRONDINII au fost membrii unui important partid politic din timpul revoluţiei de la 1789, împotriva lor stabilindu-se alianţa IACOBINILOR cu MONTAGNARZII. Acum, am petrecut 2 nopţi la un foarte frumos hotel aflat la doar 100 de metri de malul GARONNEI, pe QUAI DES CHARTRONS. Acolo unde restaurantele se înlănţuie, printre care şi unul irlandez, din care am ieşit imediat după ce am intrat, din cauza muzicii infernale, adevărat asalt decibelic!
BORDEAUX este, printre altele, oraşul în al cărui PARLAMENT a fost consilier ilustrul MONTESQUIEU. Chiar în centru, la câţiva metri de Primărie, se află BISERICA SAINT-ANDRE, 
acolo unde, la 1137, ALIENOR D'AQUITAINE, care avea doar 15 ani, se mărita cu viitorul rege al Franţei LOUIS 7, iar la 1615 regele LOUIS 13 cu ANNA DE AUSTRIA. În apropiere întâlneşti imensa stradă SAINTE CATHERINE, 
una dintre cele mai aglomerate din Franţa, foarte populată chiar şi într-o zi de luni, la ora 14.00. Aici poţi găsi cam orice şi aşa se face că, după lungi căutări, i-am găsit şi eu prietenului Dragoş Trestioreanu un pix având inscripţionat numele oraşului Bordeaux. La capătul străzii am înţeles că se află o celebră librărie, MOLLAT, la care eu n-am mai avut timp să ajung, dar despre care mi-au vorbit atât buna mea prietenă, conf. univ. dr. Diana Rînciog, cât şi remarcabila mea elevă Ioana Ionescu. Am ajuns însă în PLACE DE LA BOURSE, de o frumuseţe de neuitat. 
Din păcate, n-am putut vedea şi DUNELE aflate nu departe de oraş. Poate la anul, dacă naţionala va juca la Bordeaux unul din meciurile de la EURO 2016. Că doar IULIANA, LIVIU şi MARINA mă aşteaptă iar la PAU cu braţele deschise!
Dan Culicovschi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu