duminică, 29 mai 2016

O zi perfectă în Toscana

Am fost foarte inspiraţi când am ales să mergem în Toscana la ceas de toamnă. Am ajuns în Toscana într-un periplu ceva mai amplu prin Italia, început la Veneţia şi încheiat la Pisa, dar Florenţa a fost punctul central al sejurului nostru.
Ziua cea mai frumoasă din Toscana a fost cea în care am ajuns la San Gimignano, o adevărată perlă a  coroanei toscane, cel puţin din punct de vedere turistic. Şi am descoperit Toscana cu cerul ei, cu dealurile ei, mai ales că erau deja scăldate în culorile toamnei, cu aerul ei special. Aşa am descoperit Toscana rurală la vremea la care miroase a struguri pârguiţi şi încep să se culeagă măslinele. Ici-colo, raze de soare luminau într-un fel unic dealurile Toscanei, iar din loc în loc nişte copăcei ca nişte lumânări încă neaprinse aşteptau festinul culegerii recoltei. Toscana este un superlativ pentru turismul aşa cum îl înţelegem noi.
La doi paşi de gara Santa Maria Novella din Florenţa este o autogară, de unde am luat autobuzul spre Poggibonsi, iar de cum am trecut râul Arno şi apoi am ieşit din Florenţa am început să ne delectăm cu peisajele clasice ale Toscanei.
La Poggibonsi am stat vreo 10-15 minute în faţa gării, unde am schimbat autobuzul spre San Gimignano. Am admirat grupuri gălăgioase de italience de vârstă respectabilă, care discutau aprins, dar şi un alt grup de asiatice, apropiate ca vârstă de italience, care erau la fel de aprinse în discuţia lor la fiecare nou viraj, care dezvăluia altă coamă de deal toscan.
În fine, am ajuns la San Gimignano, iar înainte de a trece de porţile oraşului am zăbovit pentru a admira priveliştea. Dar şi pentru a lăsa asiaticele să se depărteze...
Am intrat în San Gimignano şi am nimerit pe străduţe înguste, pietruite şi străjuite de clădiri seculare, unde timpul pare să fi rămas pe loc. 
Doar vitrinele colorate, atrăgătoare şi turiştii te readuc în mileniul al III-lea. Undeva într-un fel de muzeu, înainte de a ajunge în Piazza del Duomo, am descoperit o machetă, având astfel privilegiul de a vedea oraşul aşezat în vârful colinei de undeva de sus. 
Am hoinărit prin Piazza del Duomo 
şi la câţiva paşi prin Piazza della Cisterna. Sincer, cea de-a doua ne-a plăcut ceva mai mult, atât datorită formei sale triunghiulare, mai puţin obişnuite, cu un colţ ceva mai jos decât celelalte, pebtru că aici s-au filmazt secvenţe din câteva filme memorabile, dar şi pentru că la o terasă în acel colţ cel mai de jos al „triunghiului” am mâncat o îngheţată absolut delicioasă.
De aici ne-am îndreptat Parco della Rocca, unde se află nişte ruine şi un punct de belvedere senzaţional. Este locul din care se văd cel mai bine turnurile care au adus acestui orăşel renumele de "Manhattan-ul Toscanei". Dar şi împrejurimile oferă imagini unici, de care ne-am bucurat într-o mireasmă de măsline.
Am părăsit San Gimignano cu regretul că orele alocate s-au scurs mult prea repede. Am luat din nou autobuzul la Poggibonsi (nu-i aşa că sună frumos?!) şi de aici ne-a continuat călătoria la Siena. Aici am coborât în apropiere de Giardini Pubblici, unde există un loc din care se vede splendid zona Domului.
Alături de noi, în acelaşi punct de belvedere admirau Siena un grup de pensionari germani.
Ne-am îndreptat spre centrul turistic admirând Basilica San Domenico,
apoi pe străduţe medievale
am ajuns la Piazza del Campo şi splendidul Palazzo Pubblico.
Înainte de a urca în Torre del Mangia ne-am imaginat fie şi numai pentru o clipă cum ar putea arăta Piazza del Campo în timpul celebrei Il Palio, cursa de cai care are loc de două ori pe an, pe timpul verii, în jurul acestei pieţe. Ce atmosferă trebuie să fie atunci la kilometrul 0 la Sienei!
Am urcat agale în Torre del Mangia, admirând de la fiecare fereastră frumuseţea împrejurimilor şi acoperişurile oraşului vechi. De sus, imaginea îţi taie răsuflarea! 
Ai o vedere panoramică la 360 de grade a Sienei şi a împreurimilor sale. Noi am urcat la ora după-amiazei, când soarele îşi schimbă deja culoarea razelor faţă de miezul zilei, astfel că ne-am delectat cu un spectacol de culori inegalabil. Cea mai frumoasă privelişte era asupra Piazzei del Campo, împărţită între soare şi umbră ca într-un frumos efect cinematografic. 
Am coborât şi am mai zăbovit în piaţă, acolo unde în jumătatea încă însorită era mai multă lume, pe când în partea umbrită trecătorii mergeau grăbiţi şi nu prea se opreau, decât cel mult pentru o fotografie. Ne-am îndreptat spre dom, pe străduţe cochete, pavate, flancate de ziduri medievale, dincolo de care se aflau locuinţe sau diverse instituţii. Apoi, Domul ni s-a arătat în toată splendoarea sa! 
Asemănător din punct de vedere arhitectonic cu Domul din Florenţa, cel din Siena ni s-a părut a avea un frontispiciu dacă nu mai bogat, cel puţin mai bine pus în valoare, 
prin spaţiul ceva mai larg din faţa sa, în comparaţie cu frontul Domului din capitala Toscanei, umbrit (şi la propriu şi la figurat) de Baptisteriu.
După un nou popas şi setul de fotografii de rigoare, ne-a făcut mare plăcere să hoinărim pe străduţele înguste din jurul Piazzei del Campo, descoperind din loc în loc pasaje prin care se putea vedea în piaţă.
Paşii ne-au purtat apoi spre gară... se făcea destul de târziu şi mai aveam o călătorie cu trenul până la Florenţa. Norocul nostru că trenurile sunt destul de dese şi am prins repede un tren spre locul unde eram cazaţi. Şi, totuşi, odată ajunşi la Florenţa parcă nu putea încheia o zi splendidă în adevărata Toscana prea brusc. Şi care ni s-a părut a fi cea mai bună modalitate de a încheia această zi perfectă? Da, în Piazzale Michelangelo.
Aşa că de la gară am trecut prin Piazza della Signoria, am traversat râul Arno pe Ponte alle Grazie, 
cel care oferă cea mai bună privelişte asupra mult mai celebrului său “vecin” Ponte Vecchio, 
iar înainte de a urca spre Piazza Michelangelo nu am putut să nu ne oprim pentru câteva minute la Gelateria Vivaldi, aflată în spatele Piazzei Nicola Demidoff, Via dei Renai. Merită! 
Mai ales pentru împătimiţii de îngheţată adevărată. Sigur, peste tot în Italia se mănâncă îngheţată absolut delicioasă, dar în foarte puţine locuri este “produzione propria”! Pereţii gelateriei sunt plini de fotografii cu personalităţi care au trecut de-a lungul timpului pe la “Vivaldi”, fie chiar aici la Florenţa, fie la... “sucursala” lor din New York. Sunt nume mari, de la artişti, la politicieni, dar nu vi le voi dezvălui pentru a vă lasa bucuria să le descoperiţi când veţşi mânca o îngheţată de excepţie la “Vivaldi”.
Soarele nu ne îngăduia să mai zăbovim prea mult pe teresa gelateriei, aşa că am urcat la Piazzale Michelangelo. Priveliştea de aici este absolut magnifică! Locul în sine este foarte frumos, dar păleşte la vederea panoramică asupra Florenţei, până hăt departe la munţi. Deasupra Florenţei, de aici poţi vedea de la stadionul Fiorentinei, “Artemio Franchi”, la biserica Santa Croce, la Dom şi până la Palazzo Pitti şi grădinile sale. Dar cea mai frumoasă imagine este cea a podurilor peste râul Arno, “regina” fiind Ponte Vecchio, cu o poveste absolut fascinantă. 
De altfel, aceasta este imaginea clasică a Florenţei, imaginea panoramică de la Piazzale Michelangelo. Şi privind podurile frumos luminate am încheiat o zi perfectă în Toscana.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu