sâmbătă, 6 august 2016

O croazieră în Mediterana, mereu o fascinantă poveste

Una dintre croazierele clasice din Marea Mediterană are următorul traseu: Roma - Livorno - Cannes - Marsilia - Barcelona - Napoli şi am considerat a fi o variantă foarte bună pentru o vacanţă, astfel că am inclus-o pe lista cu idei de vacanţă pentru luna august. Dar când nu e frumoasă o croazieră...?
Am ales în cadrul acestei croaziere ca dată de plecare 24 august. Croaziera este operată de compania Norwegian Cruise Line, cu nava Norwegian Epic.
Nava Norwegian Epic reuneşte câteva superlative ale ideii de confort pe mare: de la cabinele Studio pentru călătorii singuri sau de la cabinele cu balcon cu pereţi curbaţi (New Wave Design) şi până la apartamentele The Haven care oferă spaţiu şi flexibilitate. Cu o diversitate de 21 de restaurante în care se servesc preparate autentice generoase, cu musical-uri şi spectacole cu renumiţii Blue Man Group, concerte live, jocuri pentru copii cu Nickelodeon şi renumitul SpongeBob, diverse jocuri de cazino, trei topogane din Aqua Park şi, nu în ultimul rând, unul dintre cele mai renumite centre de Spa pe mare, cu siguranţă este cea mai bună alegere.
Program
24 august: Roma (Civitavecchia), plecarea ora 19.00
25 august: Livorno, 7.00 - 19.00
26 august: Cannes, 8.00 - 18.00
27 august: Provence (Marsilia), 7.00 - 16.00
28 august: Barcelona, 5.00 - 18.00
29 august: pe mare
30 august: Napoli, 7.00 - 19.00
31 august: Roma (Civitavecchia), debarcarea ora 6.00
Tarif
- de la 946 euro/persoană.
Traseu
Roma. Am ales o plecare cu avionul cu două zile înaintea îmbarcării pentru a avea privilegiul unei zile întregi de plimbare în Cetatea Eternă.
22 august: Bucureşti 16.50 - 18.05 Roma Fiumicino
Companie: Blue Air. Preţ: 175 euro/persoană, fără bagaj de cală, pentru zborul dus-întors.
De la aeroport, trenul este cea mai bună soluţie pentru a ajunge la Termini, gara principală a Romei. Te poţi caza la hotelul Quirinale şi poţi vedea Forumul Roman, Columna lui Traian, Via Fori Imperiali, Colosseumul, Fontana di Trevi, palatul şi parcul Borghese, Panteonul, Piaţa Navona, Vaticanul, Castelul Sant Angelo şi să nu ratezi sub nici o formă o îngheţată!
Apoi pentru a ajunge la Civitavecchia, tot trenul este cea mai bună soluţie, trenurile fiind dese, ieftine şi mergând până aproape de locul de îmbarcare.
Livorno. Dacă alegi să rămâi la Livorno, poţi vedea Piazza della Repubblica, Mica Veneţia, Fortezza Nuova, Fortezza Vecchia, Terrazza Mascagni, un loc absolut superb, pe malul Mării Tireniene. Pisa este foarte aproape şi ai timp să faci o excursie, chiar şi pe cont propriu, până acolo, pentru a vedea celebrul turn înclinat.
Cannes. Este una dintre cele mai frumoase staţiuni de pe Coasta de Azur, locul tradiţional pentru covorul roşu de la celebrul festival de film. Staţiunea însăşi este un adevărat loc de plimbare. Se pot face excursii opţionale la Monte Carlo şi Nisa.
Marsilia. Aici portul este aproape de oraş şi ai ocazia să descoperi singuri, la pas, frumuseţea locurilor. Există un trenuleţ care oferă tururi pentru sume cuprinse între 4 şi 8 euro, în funcţie de traseu. Punctul de maximă atracţie al oraşului este Basilica Notre Dame de la Garde, aflată pe cel mai înalt promontoriu care mărgineşte Marsilia, iar de aici panorama asupra oraşului şi a ţărmului merită efortul de a urca la această biserică. De asemenea, poţi face o mică croazieră pentru a vizita insula d'If, unde se află castelul cu acelaşi nume, devenit celebru prin romanul "Contele de Monte Cristo". Se pot face excursii opţionale la Avignon şi prin Provence, prin regiunea rurală, de o frumuseţe rară.
Barcelona. Portul este destul de aproape de oraş şi aş alege să cutreierăm solitari printr-un oraş care ne-a oferit în 2011 o vacanţă de vis. Nu ar lipsi plimbarea pe Rambla, pe Rambla del Mar, prin Barri Gothic şi până la Sagrada Familia sau în Piazza Espana sau pe Montjuic. Se pot face excursii opţionale la Mănăstirea Montserrat
Napoli. Portul este aproape de oraş, astfel că poţi să-l descoperi pe cont propriu. Printre obiectivele care merită atenţia în mod deosebit se numără Castelul Nuovo, Domul, Teatrul San Carlo şi superba piaţă din faţa sa (Piazza del Plebisciti), dar mai ales promenada de unde poţi vedea Vezuviul. De asemenea, poţi încerca să ajungi în parcul Virgiliano, de unde se vede superb Nisida. Se pot face excursii opţionale la Sorrento, Pompei, pe coasta Amalfi, Capri,
Roma. Te poţi caza la acelaşi hotel şi să te mai plimbi prin ceea ce nu ai apucat să vezi înainte de îmbarcare sau în alte vacanţe.
Roma Fiumicino 19.10 - 22.25 Bucureşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu