duminică, 28 august 2016

Un circuit în Elveţia, o experienţă turistică memorabilă

Elveţia este una dintre ţările în care mi-ar plăcea să locuiesc... Şi asta pentru că nu există o vacanţă în care să poţi cuprinde frumuseţile Elveţiei. Nici măcar mai multe vacanţe... Totuşi, dacă nu am ocazia să locuiesc acolo, măcar în vacanţe să vedeam această ţară, aşa că am inclus pe lista cu idei de vacanţă pentru luna septembrie un circuit în Elveţia.
Traseul propus pentru acest circuit este unul fabulos - Zurich – Schaffhausen – Basel – Berna – Lucerna – Zurich. Deplasarea între aceste oraşe se face cu trenul, iar peisajele elveţiene sunt printre cele mai frumoase din lume şi vă vor face călătoria cu trenul de neuitat.
Bucureşti - Zurich
8 septembrie: Bucureşti 5.10 - 5.40 Belgrad 7.20 - 9.10 Zurich
Zborul este operat de Air Serbia, inclus pentru întoarcere, tariful fiind de 149 euro/persoană (dus-întors).
De la aeroport, cea mai bună legătură spre centrul oraşului este trenul. Circulă la interval de maximum 12 minute, tot în 12 minute ajungându-se în Gara Centrală din Zurich. Un bilet costă 6,60 franci elveţieni şi este valabil o oră.
Hotel - St. Gotthard, 4 stele, preţ 531 euro/camera dublă/2 nopţi
Sunt multe lucruri de văzut în Zurich, dar indiferent de timpul pe care îl ai la dispoziţie ar trebui să îţi rezervi un moment pentru răsfăţul personal - o plimbare pe malurile râului Limmat sau pe promenada lacului Zurich şi o ciocolată fină şi delicioasă, aşa cum numai în Elveţia găseşti. Sunt şi o serie de obiective pe care merită să le incluzi pe lista obiectivelor de neratat: Grossmunster - o veche biserică reformată, un simbol al oraşului, urcarea în turn, de unde priveliştea este extraordinară, costă 4 franci elveţieni; Biserica St. Peter - este cea mai veche biserică din oraş, iar pe una dintre faţade se găseşte cel mai mare ceas de pe o biserică din Europa; Grădina Zoologică - despre care toată lumea care a văzut-o are numai cuvinte de laudă, preţ 26 franci elveţieni; Grădina Chinezească; o plimbare pe Bahnhofstrasse - artera comercială a Zurichului, foarte scumpă, dar şi un exemplu de rafinament; Muzeul Ceasului Beyer - un muzeu care prezintă evoluţia ceasurilor, precum şi mici secrete de fabricaţie, preţ 8 franci elveţieni; o croazieră pe lac este aproape obligatorie, panorama asupra oraşului şi a întregii regiunii fiind de nepreţuit, chiar şi într-un oraş al băncilor; numeroase ateliere de ceasornicărie şi de fabricare a ciocolatei şi cât şi mai câte altele.
Zurich - Schaffhausen
10 septembrie. Zurich 9.05 - 9.43 Schaffhausen, cu trenul, biletele putându-se achiziţiona din gară sau de pe site-ul sbb.ch.
Hotel - Promenade, 3 stele, preţ 375 euro/camera dublă, cu mic dejun/2 nopţi.
Are avantajul de a se afla pe malurile Rinului, aproape de graniţa cu Germania, atât arhitectura, cât şi viaţa de zi cu zi fiind influenţate de cele două "detalii". Aici Rinul are o cascadă, foarte apreciată de turişti, dar mai ales de fotografi, precum şi un castel-fortăreaţă, care domină înălţimea şi de unde priveliştile sunt minunate. Sigur, merită şi să te plimbi pe străzile oraşului, întreaga atmosferă fiind una de vacanţă, unde nu ai cum să nu te simţi bine.
Schaffhausen - Basel
12 septembrie. Schaffhausen 9.16 - 10.16 Basel Bad, cu trenul, iar pentru a ajunge la gara principală din Basel, poţi lua tramvaiul în direcţia Binningen.
Hotel - Ramada Plaza, 4 stele, preţ 409 euro/camera dublă/2 nopţi.
În Basel sunt multe locuri care merită atenţia turistului. Dincolo de orice, însă, o plimbare pe străduţele cochete, admirând lumea şi arhitectura frumoasă a celor mai multe dintre clădiri, poate fi cea mai reconfortantă modalitate de a petrece câteva ore plăcute în Basel. Sigur, sunt şi atracţii turistice: catedrala Munster (se poate urca în turnul ei, cu vederi panoramice superbe), Primăria, situată chiar în Markplatz (se poate vizita), multe biserici, muzee, dar şi Porţile oraşului. De asemenea, se fac croaziere pe Rin, un mod splendid de a admira frumuseţile oraşului. 
Basel - Berna 
14 septembrie. Basel 8.59 - 9.56 Berna, cu trenul.
Hotel -  Jardin, 3 stele, preţ 419 euro/camera dublă, cu mic dejun/2 nopţi.
Centrul său vechi, înconjurat din trei părţi de apă, este inclus pe lista patrimoniului UNESCO. Orice plimbare pe malurile râului Aare este o adevărată încântare. Aici sunt multe muzee, biserici, clădirea Parlamentului (pentru că Berna este capitala Elveţiei), dar şi străzi fermecătoare.
Berna - Lucerna 
16 septembrie. Berna 9.00 - 10.00 Lucerna, cu trenul.
Hotel - Des Alpes, 3 stele, preţ 485 euro/camera dublă, cu mic dejun/2 nopţi.
Lucerna este un oraş medieval superb, dezvoltat pe vechiul drum care lega actualul teritoriu al Germaniei de peninsula italică. Este considerat un oraş reprezentativ pentru Elveţia - are dealuri verzi, în apropiere vârfuri semeţe ale Alpilor, mai mereu acoperite de zăpadă, un râu repede şi un lac de un albastru ireal. La toate acestea, adăugând atmosfera extrem de liniştită şi de civilizată a oricărui oraş elveţian, rezultatul nu este decât un oraş în care îţi doreşti dacă nu să trăieşti, măcar să vii din când în când...
Podul Capelei este un pod de lemn, construit în secolul al XIV-lea pentru a lega malurile râului Reuss. O plimbare prin oraşul vechi este poate cel mai important lucru de făcut în Lucerna, iar fortificaţiile, care oferă panorame spectaculoase, nu trebuie ratate.
Ar mai fi de văzut Lion Monument, o statuie a unui leu adormit, sculptată într-o stâncă şi dedicată elveţienilor care în anul 1792 au luptat pentru a apăra viaţa Regelui Ludovic al XVI-lea al Franţei. De asemenea, nu rata o plimbare pe malurile râului. Privirea îţi va fi atrasă de castelul Gutsch, un hotel de unde ai cea mai bună panoramă a Lucernei.
Un lucru extrem de important pentru a întregi o vizită la Lucerna este o plimbare cu vaporaşul pe lacul Lucerna.
În Lucerna există mai multe muzee - Muzeul Picasso, Muzeul Transporturilor, Muzeul de Istorie, Muzeul Richard Wagner, dar fie cu telecabina, fie cu trenul cu cremalieră se poate ajunge pe vârful Pilatus, de 2.129m, de unde panorama asupra întregii regiuni este... fără cuvinte. 

Lucerna - Zurich 
18 septembrie. Lucerna 9.10 - 9.56 Zurich, cu trenul.
Te poţi caza la acelaşi hotel şi să îţi  oferi timpul necesar pentru ceea ce nu ai apucat să vezi în prima parte a circuitului. Sau să refaci momentele care ţi-au plăcut cel mai mult.
19 septembrie: Zurich 21.10 - 22.55 Belgrad 00.30 - 2.55 Bucureşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu