miercuri, 21 septembrie 2016

Copenhaga, o destinaţie europeană care nu ar trebui ratată

Capitala daneză, Copenhaga, este unul dintre oraşele frumoase, demne de a fi inclus pe orice listă scurtă cu idei de vacanţă, aşa că am făcut şi eu acelaşi lucru, Copenhaga regăsindu-se pe lista cu idei de vacanţă pentru luna septembrie.
În capitala daneză nu ar trebui ratate Parcul Tivoli, faleza cu Mica Sirenă, Palatul Regal şi Muzeul Naţional, două clădiri extrem de pitoreşti şi de atrăgătoare pentru orice obiectiv foto.
Ar mai fi două puncte care oferă o panoramă superbă a capitalei daneze: Turnul Rotund şi Biserica Mântuitorului, turla de 90 metri a acesteia din urmă fiind vizitabilă, chiar dacă ultimele 150 din cele 400 de trepte până sus, sunt pe exterior, nefiind protejate decât de un grilaj. Dar panorama este absolut superbă! Ar mai fi de neratat o plimbare cu trăsura prin centrul vechi, dar şi o plimbare cu vaporaşul pe canelele din zona centrală a capitalei daneze. Nu în ultimul rând, ar mai fi de amintit, Muzeul Rosenborg, o fostă reşedinţă regală de vară, dar şi vizitarea Primăriei, care este gratuită, urcarea în turnul de 100 metri prilejuindu-ţi ocazia de a face noi fotografii panoramice superbe. Nu ar fi de neglijat nici Biserica Engleză şi Kastellet, o fortăreaţă în formă de pentagon.
Cum se ajunge la Copenhaga?
26 septembrie: Bucureşti 13.35 - 14.20 Viena 15.15 - 16.55 Copenhaga (Austrian Airlines)
29 septembrie: Copenhaga 14.45 - 16.15 Frankfurt 20.35 - 23.50 Bucureşti (Lufthansa)
Preţ: 253 euro/persoană.
De la aeroportul din Copenhaga, în funcţie de locul în care vrei să ajungi în capitala daneză, poţi lua trenul (merge la Gara Centrală, o călătorie durează 12 minute şi costă 36 coroane, adică aproape 5 euro) sau metroul (merge aproape de centru, călătoria durează 14 minute, iar un bilet costă tot 36 coroane).
Variante de cazare
Copenhagen Mercur Hotel, 3 stele, preţ 565 euro/camera dublă/3 nopţi
Copenhagen Admiral Hotel, 4 stele, preţ 1.085 euro
Copenhagen Island Hotel, 4 stele, preţ 602 euro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu