luni, 26 septembrie 2016

Jurnal de călătorie, Germania 2016 - Koln, Podul Hohenzollern

Podul Hohenzollern este cel mai cunoscut pod din Koln, unind cele două maluri ale Rinului, chiar în dreptul celebrei catedrale. Podul poartă numele Casei Regale de Hohenzollern, din care face parte şi Casa Regală a României. A fost construit între 1907 şi 1911, fiind inaugurat pe 22 mai 1911, de Împăratul Wilhelm al II-lea. A fost distrus într-un bombardament pe 6 martie 1945, reconstrucţia sa având loc între 1946 şi 1948.
Dacă iniţial, podul era unul feroviar şi rutier, după al doilea război mondial, podul a devenit unul feroviar şi pentru traficul pietonal. La ambele capete ale podului se găsesc câte două statui, dispuse de o parte şi de alte a căii ferate, reprezentând personaje importante ale Casei de Hohenzollern.
În cele câteva zile petrecute la Koln, am fotografiat acest pod din toate poziţiile posibile - de sus, de jos, de la nivelul său, de pe un mal sau celălalt, de departe sau mai de aproape. Şi aşa cum este obiceiul în marile oraşe ale Europei, şi acest pod este plin de lacăte, autorităţile luând chiar în discuţie să elimine aceste lacăte care îngreunează podul cu câteva tone!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu