miercuri, 7 septembrie 2016

La Praga, pentru un meci de fotbal de poveste

În luna septembrie încep lucrurile serioase în cupele europene la fotbal, prilej excelent pentru a vedea un fotbal de calitate, dar şi oraşe de poveste. Evenimentul sportiv pe care il propun în aceste rânduri este partida Sparta Praga - Inter Milano, din grupele Europa League, programată pe 29 septembrie, de la ora locală 20.00, pe care am inclus-o pe lisat cu idei de vacanţă pentru luna septembrie.
Amplasarea sa pe malurile Vltavei, dar şi castelul de pe colină, acolo unde se afla şi o impresionantă catedrală, toate acestea sunt numai câteva dintre reperele unei destinaţii turistice de top în Europa. De asemenea, în zona centrală se află Piaţa Veche, cu Turnul Primăriei, dar şi cu ceasul astronomic. Fie că hoinăreşti pe dealul Petrin, treci peste unul dintre multele poduri ale Pragăi (neapărat, pe podul Carol) sau admiri peisajul urban din Piaţa Venceslav, Praga ţi se va lipi de suflet, mulţi spunând că este una dintre cele mai frumoase capitale europene. Iar o croazieră pe Vltava, mai ales spre amurg, poate fi încununarea unei zile ideale de vacanţă.
La stadion
Partida Sparta Praga - Inter Milano se dispută pe stadionul "Generali", arenă situată destul de aproape de zona centrală. Din zona centrală, trebuie să traversezi Vltava pe podul Cechuv şi să urci în parcul Letna, pe lângă Metronom, un punct de belvedere asupra oraşului vechi, aici pe vremuri fiind amplasat un bust al unui fost lider sovietic. Traversezi parcul şi ai ajuns la stadion.
Cum se ajunge la Praga?
28 septembrie: Bucureşti 8.05 - 9.00 Praga
30 septembrie: Praga 11.05 - 14.50 Bucureşti
Companie: Czech Airlines. Preţ: 221 euro/persoană.
De la aeroportul din Praga trebuie să iei autobuzul 119, care te lasă într-o piaţă, la capătul unei linii de metrou. Este staţia Dejvicka, iar metroul care pleacă de aici trece prin zona centrală.
Variante de cazare
Hotel U Prince, 5 stele, preţ 378 euro/camera dublă/2 nopţi
Eurostars Thalia, 5 stele, preţ 282 euro
Hotel Paris, 5 stele, preţ 495 euro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu