luni, 31 octombrie 2016

La Monte Carlo, nu la casino, ci la un meci de fotbal

Pe 26 noiembrie, la Monte Carlo are loc o partidă de fotbal de maximă atractivitate, derby-ul sudului Franţei, întâlnindu-se AS Monaco şi Olympique Marseille. Este un excelent prilej pentru a vizita micuţul principat de la malul Mediteranei, aşa că am inclus acest meci pe lista cu idei de vacanţă pentru luna noiembrie.
Monte Carlo este, poate, perla turismului de lux la nivel mondial. Celebrul Casino, maiestuosul Hotel de Paris, Catedrala, dar şi Muzeul Oceanografic şi Acvariul ori Grădina Japoneză sau zona portului, toate contribuie la un tablou al superlativului pentru turismul de înaltă clasă. Sigur, sunt multe atracţii turistice la Monte Carlo, dar cel mai plăcut lucru este să te plimbi pe străzi, pe promenadă sau chiar pe plajă şi să savurezi ce băutură îţi doreşti pe o terasă.
La stadion
Partida AS Monaco - Olympique Marseille are loc sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 20.00 (ora locală), pe stadionul "Luis II" din Monte Carlo. La stadion se ajunge destul de uşor, chiar şi într-o plimbare uşoară, fiind situat destul de aproape de zona centrală, dar şi de zona portului. Bilete se pot achiziţiona de la casa de bilete a stadionului sau de pe site-ul oficial al clubului asmonaco.com.
Cum se ajunge la Monte Carlo?
Mai întâi, cu avionul până la Nisa:
24 noiembrie: Bucureşti 6.20 - 7.30 Roma 9.50 - 11.00 Nisa
28 noiembrie: Nisa 18.30 - 19.40 Roma 21.50 - 1.00 Bucureşti
Companie: Alitalia. Preţ: 124 euro/persoană, cu toate taxele incluse.
De la Nisa, cea mai eficientă metodă este trenul, costul unui bilet de tren între Nisa şi Monte Carlo fiind de 5 euro. Dacă vrei ceva mai spectaculos şi îţi permiţi, la fiecare 20 de minute, din Nisa pleacă un elicopter spre Monte Carlo, preţul unei asemenea călătorii de 6 minute fiind 100 euro! E scump, dar priveliştea asupra golfurilor Rivierei franceze este unică, iar experienţa face toţi banii. Sigur, nici cu trenul nu e rău, mai ales că poţi astfel savura timp de 30 de minute un peisaj magnific.  
Variante de cazare
Le Meridien Beach Plaza, 4 stele, preţ 800 euro/camera dublă/4 nopţi
Port Palace, 4 stele, preţ 800 euro
Novotel, 3 stele, preţ 552 euro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu