marți, 25 octombrie 2016

La un concert Elton John, la Amsterdam

Nu ştiu câţi dintre voi apreciaţi muzica lui Elton John, dar un concert la Amsterdam poate fi un excelent prilej de a vedea sau revedea frumos oraşul batav. Aşa că am inclus concertul lui Elton John de la Amsterdam, din 22 noiembrie, pe lista cu idei de vacanţă pentru luna noiembrie.
Poate nu este cea mai indicată vreme de vizitat Amsterdam, dar oraşul de pe canale are farmecul său în orice anotimp. Nu ar trebui să ratezi o croazieră pe canalele oraşului, dar nici o serie de atracţii importante - Palatul Regal, din Piaţa Dam; Muzeul Figurilor de Ceară (tot din Piaţa Dam); numeroasele poduri peste canalele oraşului, unele dintre ele chiar foarte frumoase şi spectaculoase; clădirea Nemo, unde se află şi Muzeul Ştinţelor; morile de vânt din apropierea clădirii Nemo; clădirea gării; Casa Anna Frank, cu o poveste absolut senzaţională; muzee importante - Rijkmuseum, Muzeul Rembrandt, Muzeul Van Gogh; Hermitage, dar şi Heineken Experience, stadionul Amsterdam Arena sau celebrul "cartier roşu". De asemenea, poţi descoperi Begijnhof, un loc absolut uluitor, cu o mică bisericuţă a cărei poveste este fascinantă, mai ales că este cea mai veche construcţie din Amsterdam.
La concert
Concertul susţinut de Elton John pe 22 noiembrie are loc la Ziggo Dom, o sală de 17.000 locuri, aflată chiar lângă Amsterdam Arena, stadionul formaţiei Ajax. Se poate ajunge cu trenul, uşor, destul de ieftin şi la îndemână, fiind foarte multe trenuri în fiecare oră care opresc în staţia care deserveşte atât Amsterdam Arena, cât şi această sală. Bilete se pot achiziţiona de pe site-uri specializate, unul dintre acestea fiind ticketmaster.nl, costul unui bilet fiind cuprins între 51,70 şi 62,70 euro.
Cum se ajunge la Amsterdam?
Avionul este soluţia cea mai convenabilă, dar trebuie ţinut cont că Tarom nu are alte taxe, pe când KLM a introdus o taxă pe bagaj de cală, de 15 euro, pentru zborurile din Europa.
20 noiembrie: Bucureşti 9.00 - 11.00 Amsterdam
24 noiembrie: Amsterdam 11.50 - 15.35 Bucureşti
Companie: Tarom. Preţ: 158 euro/persoană.
De la Schiphol, cu trenul se ajunge la Gara Centrală din Amsterdam. Călătoria durează vreo 10 minute şi costă puţin.
Variante de cazare
Park Plaza Victoria, 4 stele, preţ 702 euro/camera dublă/4 nopţi
NH Collection Grand Hotel Krasnapolski, 5 stele, preţ 739 euro
Swissotel, 4 stele, preţ 770 euro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu