duminică, 13 noiembrie 2016

Bratislava

Unul dintre locurile în care îmi doresc să ajungă într-o vacanţă este capitala Slovaciei, Bratislava, aşezată - poate pe nedrept, inclusiv din punct de vedere turistic, în umbra Vienei. Aşa că am inclus Bratislava pe lista cu idei de vacanţă pentru luna noiembrie.
La Bratislava merită văzute podul Nove Mesty, cu restaurantul - scump! - din vârful capătului său dinspre cartierul Petrzalka, dar şi cu o terasă panoramică ce oferă vederi unice (6.50 euro - accesul cu liftul numai la terasă); Castelul Bratislava, situat pe o colină chiar deasupra Dunării (intrarea liberă); Catedrala Sf. Martin, pe al cărui turn ascuţit o fost montată o replică a coroanei Sf. Ştefan, ca un semn că aici între 1563 şi 1830 au fost încoronaţi 11 regi ai Ungariei şi 8 regine (intrarea - 2 euro); Biserica Franciscană, datând din anul 1297, cea mai veche din oraş; Piaţa Principală sau Hlavne Namestie. De asemenea, trebuie văzut pe-ndelete oraşul vechi, cu străduţele sale, pe unele având ocazia să descoperi statui ieşind din pavaj sau chiar din pereţi. Cea mai cunoscută este a unui paparazzi, care aşteaptă la intrarea/ieşirea dintr-un restaurant.
Bonus, dacă tot ajungi în această perioadă a anului la Bratislava, ar trebui să nu ratezi Piaţa de Crăciun.
Cum se ajunge la Bratislava?
Nu există zboruri directe între nici un oraş din România şi Bratislava, dar capitala Austriei, Viena, este destul de aproape (aproximativ 80 km), iar din aeroport de la Viena există numeroase curse de autocar care merg la Bratislava.
26 noiembrie: Bucureşti 13.35 - 14.20 Viena
1 decembrie: Viena 15.15 - 17.55 Bucureşti
Companie: Austrian Airlines. Preţ 124 euro/persoană.
Variante de cazare
Marrol's Boutique Hotel, 5 stele, preţ 612 euro/camera dublă, cu mic dejun inclus/5 nopţi
Hotel Apollo, 4 stele, preţ 439 euro
Grand Hotel River Park, 5 stele, preţ 639 euro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu