duminică, 27 noiembrie 2016

Zambia - una dintre cele mai spectaculoase cascade din lume şi safari

Există posibilităţi nelimitate de organizare a unor circuite, în funcţie de ceea ce-şi doreşte fiecare de la vacanţa sa. În aceste rânduri voi prezenta un circuit în Zambia, pentru turiştii care iubesc aventura, dar şi pentru a vedea una dintre cele mai spectaculoase cascade din lume, dar şi pentru o experienţă safari. Aşa că am inclus Zambia pe lista cu idei de vacanţă pentru luna decembrie.
Livingstone nu are foarte multe atracţii turistice, cea mai importantă fiind apropierea de Cascada Victoria. Totuşi, aici se află un muzeu (5 dolari americani – intrarea), de unde puteţi afla, spre exemplu, că locuitorii din aceste zone nu au cunoscut roata până în secolul al XIX-lea la sosirea europenilor.
Cascada Victoria – situată la frontiera cu Zimbabwe şi la mai puţin de 10 km de Livingstone. Are un debit impresionant, iar căderea de apă are nu mai puţin de 108 metri, într-o adevărată perdea largă de 1,7 km. Este considerată una dintre cele 7 minuni naturale ale planetei şi este inclusă în patrimoniul UNESCO.
Croazieră pe fluviul Zambezi, pentru admira priveliştea magnifică a apusului, pe fundalul zgomotului produs de căderea de apă. Pe parcursul croazierei se va putea admira vegetaţia luxuriantă din parcul naţional Mosi-oa-Tunya, unul dintre puţinele locuri din lume unde se găsesc rinoceri albi. Crocodilii şi hipopotamii, dar şi elefanţii sunt principalele vedete ale apelor fluviului, iar spectacolul cascadelor este impresionant. În ziua următoare se poate face un tur pe jos, în compania unui ghid experimentat, vorbitor de limba engleză, fiind alte serii de cascade extrem de spectaculoase.
De asemenea, în Zambia sunt mai multe parcuri naţionale, printre care cele care merită într-adevăr ar fi South Luangwa National Park şi Kafue National Park.
South Luangwa National Park – situat în estul Zambiei, este considerat al treilea parc de văzut al Africii, după Kruger şi Serengeti. Este unul dintre puţinele parcuri de acest gen din Africa unde se organizează şi safariuri de noapte. Aici poti fi văzute atât clasicele africane – lei, elefanţi, girafe, hipopotami, crocodili, zebre, bivoli, dar şi leoparzi, antilope, inclusiv celebra Impala sau alte specii care se regăsesc doar aici.
Kafue National Park este unul dintre cele mai mari din lume, având un peisaj variat de la câmpii inundabile la zone de deşert. În consecinţă şi fauna este la fel de diversificată, fiind un adevărat paradis pentru pasionaţii de safariuri.
Cum se ajunge la Livingstone?
Nu este prea simplu, dar propun următoarea variantă:
5 decembrie: Bucureşti 14.20 - 16.00 (Lufthansa) Frankfurt 20.45 - 8.30 (6 decembrie) Johannesburg 10.40 - 12.20 (South African) Livingstone
13 decembrie: Livingstone 13.00 - 14.45 Johannesburg 21.20 - 7.00 (14 decembrie) (South African) Munchen 8.55 - 11.50 (Lufthansa) Bucureşti
Preţ: 986 euro/persoană, cu toate taxele incluse.
De la aeroportul din Livingstone, cea mai bună modalitate de a ajunge la hotel este să rezervi un transfer privat.
Cazare în Livingstone
Pentru parcurile naţionale merită să rezervi şi cazarea dacă nu chiar în interiorul parcului, măcar la marginea acestuia. Petru Livingstone, o variantă bună ar putea fi:
Protea Hotel by Marriott, 3 stele, preţ 152 euro/camera dublă, cu mic dejun/noapte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu