sâmbătă, 3 decembrie 2016

Destinaţia săptămânii - Lisabona, cu Teron Intertur Câmpina

Europa are capitale frumoase, spectaculoase, dar parcă dintre toate Lisabona este cea mai caldă şi nu numai din punct de vedere al temperaturii, ci şi pentru căldura oamenilor, pentru apropierea lingvistică şi pentru starea pe care ţi-o transmit numeroasele clădiri de un alb imaculat în lumina puternică a soarelui. Aşa că împreună cu Agenţia de turism Teron Intertur Câmpina, partener al Happy Tour, am ales ca destinaţie a acestei săptămâni Lisabona, pe care o puteţi vizita beneficiind de oferta Lisabona charter 2017 - de la 399 euro.
Lisabona este un oraş spectaculos, aşezat pe malul estuarului râului Tejo, la doi paşi de vărsarea acestuia în Atlantic. Castelul Sao Jorge este unul dintre reperele turistice cele mai apreciate, mai ales datorită panoramei care se dezvăluie asupra oraşului şi a estuarului. O altă privelişte frumoasă poţi avea de la Jardim do Principe Real, aflată chiar deasupra gării (o clădire incredibil de spectaculoasă), de unde se ia trenul spre Sintra. În fie, parcul Eduardo al VII-lea este un alt loc care nu trebuie ratat, mai ales pentru priveliştea sa asupra întregului oraş. De aici se deschide Avenida da Liberdade, care te duce spre zona centrală, până la frumoasa Praca do Comercio, dar şi în cartierul Alfama, centrul vechi al capitalei lusitane. În zona centrală merită să te plimbi cu tramvaiul turistic şi este obligatoriu să vezi Catedrala - Se de Lisboa. Lisabona mai are alte două zone eminamente turistice. Una dintre ele este Parque des Nacoes, unde se află Oceanariul, un mall, o promenadă absolut senzaţională, dar şi o gondolă, care merge de-a lungul malului estuarului, oferind cele mai bune imagini asupra podului Vasco da Gama, cel mai lung din Europa. O altă zonă este situată dincolo de celălalt pod faimos al Lisabonei - 25 Aprilie, copie fidelă, dar la scară mai mică a celebrului Golden Gate, de la San Francisco. În această zonă se află Mănăstirea Jeronimos (unde se află mormântului lui Vasco da Gama), Turnul Belem, dar şi Monumentul Descoperitorilor, în mijlocul unei alte generoase esplanade. În aceeaşi zonă se află autenticele Pasteis de Belem, pe care o musai să le încerci. De asemenea, merită să treci podul 25 Aprilie, pentru a urca la Statuia lui Isus. Priveliştea este cu adevărat uimitoare.
În jurul Lisabonei sunt o serie de locuri extrem de frumoase, pe care ar fi păcat să le ratezi. În afara staţiunilor Estoril (unde se află şi hotelul inclus în oferta agenţiei Teron Intertur Câmpina) şi Cascais, ar mai merita văzute Sintra (cu impozantul Palacio de la Pena,
dar şi cu zidul maur şi Palatul şi Grădinile Regaleira), Cabo da Raco, cel mai vestic punct al Europei continentale,
Castelul Almourol, Ericeira şi Mafra, două locuri de o spectaculozitate rară, Obidos, un sat ce pare uitat de lume şi de care te vei îndrăgosti iremediabil.
Ei bine, poţi vedea toate acestea beneficiind de oferta Agenţiei de turism Teron Intertur Câmpina, partener Happy Tour - Lisabona charter 2017, de la 399 euro.
Cazarea este asigurată la hotelul Praia Mar, 4 stele, din staţiunea Estoril - amplasat pe frumoasa coastă Estoril, la numai două minute de plajă. Camerele spaţioase ale hotelului dispun de mobilier modern, balcon privat, tv şi internet Wi-Fi gratuit şi baie, unele fiind dotate cu cadă spa. Oaspeţii ajunşi aici se pot bucura de vederea panoramică a Oceanului Atlantic din restaurantul hotelului, amplasat la etajul 8 al clădirii. Aici se servesc delicatese portugheze împreună cu celebrul vin de Bussaco. Hotelul dispune şi de piscină în aer liber, grădină cu palmieri, bar, recepţie non-stop şi cameră de bagaje. În zona de agrement se poate practica surf, iar în apropiere se găsesc terenuri de tenis şi de golf.
Tarife
Servicii incluse:
- cazare 7 nopţi, cu demipensiune
- zbor direct Bucureşti - Lisabona - Bucureşti (Blue Air)
- transfer aeroport - hotel - aeroport
- asistenţă turistică în limba română
- tur de oraş panoramic Lisabona (prima sau ultima zi)
Servicii neincluse:
- taxa de aeroport 125 euro/persoană (obligatorie)
- asigurări
Detalii şi rezervări - intertur.ro, pe pagina de Facebook Teron Intertur, la telefoanele 0722.558.458; 0244.374.373; 0723.455.555 sau pe e-mail turism@teron.ro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu