marți, 27 decembrie 2016

Jurnal de călătorie, Germania 2016 - Frankfurt, Piaţa Romer

Când mă gândesc la Frankfurt, primul şi cel mai reprezentativ loc care îmi vine în minte nu este legat de zgârie-norii superbi, nici de malurile Mainului, nici de vreun alt loc, ci... Piaţa Romer. Kilometrul 0 al Frankfurtului este înconjurat de clădiri cu o arhitectură specifică, iar dincolo de acestea este un loc extrem de plăcut.
Încă din secolul al XII-lea aici aveau loc târguri comerciale. Latura estică a pieţei, vis-a-vis de primărie, este formată din case construite în secolele al XV-lea şi al XVI-lea. Aici aveau loc şi numeroase festivităţi, cele mai importante fiind încoronarea Sfinţilor Împăraţi Romani. Piaţa a fost distrusă în al doilea război mondial, fiind refăcută în două etape - zonei primăriei, imediat după război; latura estică, în anii 1981-1983.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu