marți, 17 octombrie 2017

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, Trocadero

Pe malul Senei, faţă în faţă cu turnul Eiffel se află Trocadero. Este un mic deluşor, Chaillot, unde în anul 1867 a fost amenajat un palat pentru un Târg Mondial. În anul 1937, vechiul palat a fost demolat şi înlocuit cu actualul palat, cu două aripi independente, având între ele o esplanadă care oferă una dintre cele mai frumoase vederi asupra turnului Eiffel.

duminică, 15 octombrie 2017

Burnley, un splendid orăşel britanic şi un meci de fotbal într-o atmosferă încântătoare

Burnley se află la nord de Manchester, în Anglia, fiind traversat de un canal construit în anul 1800, care face legătura între Leeds şi Liverpool. Este un oraş cochet, tipic britanic, o încântare pentru orice turist.

Washington, turist în oraşul din care se dă ora exactă în lume

Preşedintele Statelor Unite este considerat unul dintre cei mai puternici oameni din lume, mulţi alţi lideri fixându-şi "ceasul" după "ora" dată de Washington, aşa că am decis să includ această destinaţie pe lista cu idei de vacanţă pentru luna octombrie.

sâmbătă, 14 octombrie 2017

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, Muzeul d'Orsay

Este unul dintre muzeele cele mai tinere ale capitalei franceze. Muzeul d'Orsay a fost înfiinţat în anul 1986, în clădirea de pe cheiul stâng al Senei care adăpostise Gara d'Orsay.

O excursie de o zi din Veneţia - Lido di Jesolo

Continui seria excursiilor de o zi din Veneţia cu Lido di Jesolo, o adevărată staţiune, cu plaje frumoase şi servicii de calitate.

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, Conciergeria

Palatul cu aspect de fortificaţie de pe Ile de la Cite este Palatul Oraşului, dar mia cunoscut sub numele de Conciergeria. Este primul palat regal din Paris, dar în forma actuală există din vremea lui Ludovic al IX-lea.

vineri, 13 octombrie 2017

O plimbare la Ercolano, pe malul golfului Napoli şi la poalele Vezuviului

Ercolano se află chiar pe malul golfului Napoli, la sud de celebrul oraş italian, şi chiar la poalele Vezuviului, fiind o destinaţie ideală pentru o excursie de o zi din Napoli.

marți, 10 octombrie 2017

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, Primăria

Primăria din Paris este o clădire monumentală, un devărat simbol, chiar dacă păleşte pe lângă celelalte frumuseţi arhitectonice ale capitalei franceze. Primăria se află aproape de Ile de la Cite şi de malul Senei, într-o clădire datând din secolul al XVI-lea, dar care a ars în timpul Revoluţiei franceze, fiind apoi refăcută şi reinaugurată în actuala sa formă în anul 1882.

La Manchester, pentru un meci din Champions League

Champions League reprezintă cea mai importantă competiţie europeană intercluburi de fotbal, oferind adevărate spectacole sportive. Un astfel de meci va avea loc la Manchester, pe legendara arenă "Old Trafford", pe 31 octombrie, prilej excelent de a vedea un frumos oraş britanic, motiv pentru care am inclus acest eveniment sportiv pe lista cu idei de vacanţă pentru luna octombrie.

luni, 9 octombrie 2017

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, Notre-Dame

Toată lumea a auzit de Catedrala Notre Dame din Paris, situată pe Ile de la Cite, inima capitalei franceze. Nu voi împovăra acest material cu prea multe date. Doar amintesc că anul 1163 este cel în care s-a început construcţia acestei catedrale, finalizată în anul 1345. De-a lungul veacurilor de existenţă ale acestei catedrale, numeroase evenimente importante au avut loc aici - de la încoronări de regi şi împăraţi (Henric al VI-lea, în 1431 sau Napoleon în 1804), la nunţi regale şi, mai recent, atacuri teroriste. Dincolo de toate, Notre Dame rămâne un reper pentru orice turist care ajunge în capitala franceză.

duminică, 8 octombrie 2017

Concert la Viena

Un concert sau un eveniment sportiv este oricând un prilej excelent pentru o scurtă vacanţă, astfel că am inclus pe lista cu idei de vacanţă pentru luna octombrie concertul lui James Blunt, de la Viena, din 31 octombrie.

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, Luvru

Luvru este un muzeu senzaţional, dar nu vă voi vorbi despre acest aspect. Fost palat regal, Muzeul Luvru are o poziţie extrem de avantajoasă, aproape pe malul Senei, iar arhitectura sa este una grandioasă. Nu am mai vizitat muzeul în sejurul din această vară, dar în mai multe rânduri am trecut prin zonă şi ne-am bucurat de tot ceea ce am văzut.

Croazieră în Caraibe

Chiar dacă uraganele au speriat multă lume, o croazieră în Caraibe este echivalentă cu o vacanţă la superlativ. Pe 28 octombrie, din Santo Domingo (Republica Dominicană) pleacă un vas al companiei Pullmantur, Zenith, pe traseul St. Maarten - Antigua - St. Kitts - St. Lucia şi înapoi la Santo Domingo. Este unul dintre cele mai spectactuloase trasee din Caraibe şi am inclus o astfel de croazieră pe lista cu idei de vacanţă pentru luna octombrie.

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, croazieră pe Sena (III)

Ultima filă a jurnalului privind croaziera pe Sena din sejurul nostru parizian din vara acestui an.

vineri, 6 octombrie 2017

Seul, visul frumos al unei vacanţe în Asia

Seul este unul dintre locurile în care îmi doresc foarte mult să ajungem, până atunci fiind visul cel mai frumos ori de câte ori vine vorba despre orice fel de poveste de vacanţă din Asia. Un motiv suficient pentru a include capitala sud-coreeană pe lista cu idei de vacanţă pentru luna octombrie.

duminică, 1 octombrie 2017

Circuit de poveste la capătul lumii, în Australia şi Noua Zeelandă

Despre Australia şi Noua Zeelandă se poate spune, fără teama de a greşi, că se află la capătul lumii. Cu atât mai mult, un circuit aici poate însemna o vacanţă la superlativ, un răsfăţ de povestit nepoţilor sau pe... blog. Aşa că am inclus un astfel de circuit pe lista cu idei de vacanţă pentru luna octombrie.

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, croazieră pe Sena (I)

Ne-am propus ca în fiecare vacanţă la Paris să realizăm şi o croazieră pe Sena. Pur şi simplu nu am avut răbdare pentru orele amurgului şi am făcut croaziera, cu plecare din apropierea turnului Eiffel, din prima zi.
Croaziera pe Sena este prilejul ideal de a vedea toate bijuteriile capitalei franceze stând confortabil la bordul unui vaporaş. Nu voi insista la fiecare imagine în parte cu ceea ce reprezintă, decât acolo unde chiar e nevoie să punctez ceva. De asemenea, fiind multe fotografii, le-am împărţit pe parcursul mai multor file ale jurnalului parizian.

Dublu city-break: Thasos - Salonic

M-am gândit că ar fi momentul oportun pentru un dublu city-break odihnitor, astfel că am ales două oraşe din regiuni apropiate ale Greciei: Thasos şi Salonic şi am inclus această variantă pe lista cu idei de vacanţă pentru luna octombrie.

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, Turnul Eiffel (VI)

Poate şase episoade cu turnul Eiffel sunt cam multe, dar este atât de frumos şi, sincer, nu m-am îndurat de multitudinea de fotografii pe care le-am făcut. 😄

Carcassonne

Carcassonne, nu-i aşa că sună frumos? Este o splendidă localitate medievală din sudul Franţei, un loc în care merită să petreci măcar câteva zile de vacanţă, motiv pentru care am inclus această destinaţie pe lista cu idei de vacanţă pentru luna octombrie.

sâmbătă, 30 septembrie 2017

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, Turnul Eiffel (V)

Altă filă de jurnal, acelaşi splendid Tour Eiffel...

Nimes, oraşul francez cu un amfiteatru roman mai frumos decât Colosseumul din Roma

Franţa are foarte multe de oferit din punct de vedere turistic. Sigur, există Parisul, dar şi Coasta de Azur, regiunea Alsaciei şi multe altele. Dar am descoperit recent un oraş care ar merita o vacanţă - Nimes, perla sa fiind un amfiteatru roman mai frumos şi mai bine păstrat decât celebrul Colosseum din Roma. Aşa că am inclus Nimes pe lista cu idei de vacanţă pentru luna octombrie.

duminică, 24 septembrie 2017

Idei de vacanţă pentru luna octombrie

Locuri în care aş merge: Nimes, Washington, Eindhoven

O excursie de o zi din Veneţia - Burano

Mai puţin cunoscută decât Murano, insula Burano este parcă ceva mai frumoasă, mai pitorească, mai liniştită. A fost şi alegerea noastră pentru ziua petrecută la Veneţia în toamna anului 2015 şi am fost realmente încântaţi.
Se pleacă din Veneţia din aceeaşi zonă ca spre Murano - Fondamente Nove.

duminică, 10 septembrie 2017

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, Turnul Eiffel (II)

Aşa cum am promis, alte imagini cu simbolul Parisului - Turnul Eiffel

În Danemarca, la un turneu de fotbal feminin

Orice competiţie sportivă poate fi un prilej excelent pentru o vacanţă. În perioada 24-30 septembrie, în Danemarca, are loc un turneu de fotbal feminin, cu jocuri pentru calificarea la Campionatul European under 17, eveniment sportiv pe care l-am inclus pe lista cu idei de vacanţă pentru luna septembrie.

sâmbătă, 9 septembrie 2017

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, Turnul Eiffel (I)

Turnul Eiffel este nu numai simbolul Parisului, al Franţei, ci chiar al turismului la scară planetară. S-au spus atâtea despre acest turn, oricine este interesat de el nu are cum să nu afle aproape tot ce vrea să ştie. Ne este foarte drag, este un loc unde te simţi minunat, parte a turismului, având posibilitatea de a avea alături turişti de pe toate meridianele globului. Avem şi din acest sejur foarte multe imagini cu turnul. Din tot felul de unghiuri, de departe sau ai de aproape, în diverse momente ale zilei...

În capitala Mexicului, pentru un concert Andre Rieu

Concertele marca Andre Rieu sunt adevărate obiective turistice, mulţi oameni bătând mapamondul de-a lungul şi de-a latul său pentru a vedea aceste spectacole. Aşa că m-am gândit la o destinaţie ceva mai exotică, în ciuda cutremurului de zilele trecute, Ciudad de Mexico, acolo unde Andre Rieu şi orchestra sa  vor susţine concerte în perioada 27-30 septembrie, concerte pe care le-am inclus pe lista cu idei de vacanţă pentru luna septembrie.

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, pe malurile Senei (IV)

Ultima parte a imaginilor de-a lungul şi de-a latul Senei...

vineri, 8 septembrie 2017

Croazieră în Mediterana, cu plecare din Genova

O croazieră pe Mediterana, cu plecare din Genova şi cu opriri generoase din punct de vedere turistic în Franţa, Spania, Malta şi Grecia, este - fără îndoială - o experienţă de neratat, astfel că am inclus această croazieră pe lista cu idei de vacanţă pentru luna septembrie. Croaziera are ca dată de plecare 29 septembrie şi este operată de nava MSC Fantasia.

luni, 4 septembrie 2017

Honolulu, vacanţă pe plajă, într-un loc cu adevărat exotic

Sunt multe locuri pe lumea aceasta unde poţi petrece o vacanţă de vis, dar parcă nicăieri plaja şi exotismul nu se îmbină mai bine decât în Honolulu, capitala statului american Hawaii. Cine nu şi-ar dori o vacanţă în Honolulu?! Măcar să visăm frumos... Aşa că am inclus Honolulu pe lista cu idei de vacanţă pentru luna septembrie.

duminică, 3 septembrie 2017

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, pe malurile Senei (II)

Continuăm plimbarea pe malurile Senei.

Circuit în Africa australă: Namibia - Botswana - Zimbabwe - Zambia

Există colţuri de lume absolut fascinante, încă neatinse prea mult de mirajul civilizaţiei mileniului III, locuri î care poţi petrece o vacanţă memorabilă. Un astfel de loc este Africa australă, pe care o poţi vedea într-un circuit care să cuprindă Namibia - Botswana - Zimbabwe - Zambia, circuit pe care l-am inclus pe lista cu idei de vacanţă pentru luna septembrie.

sâmbătă, 2 septembrie 2017

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, pe malurile Senei (I)

Este foarte greu să spui un singur loc din Paris care să-ţi placă. Sintagma care cuprinde mai multe locuri dragi nouă este malurile Senei. În sejurul nostru din această vară în capitala franceză, am făcut multe, foarte multe poze pe malurile Senei.

duminică, 27 august 2017

Dublu city-break: Hamburg - Cracovia

V-am obişnuit deja cu o nouă rubrică, a dublu city-break-urilor, iar în rândurile de faţă propun o astfel de experienţă pe traseul Hamburg - Cracovia, două oraşe extrem de frumoase, pe care le-am inclus pe lista cu idei de vacanţă pentru luna septembrie.

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, Podul Alexandru al III-lea (II)

Continui seria imaginilor cu podul Alexandru al III-lea, din Paris.

Viena, un loc de care să te îndrăgosteşti

Sunt atât de multe locuri frumoase pe lumea asta, dar unul dintre cele mai accesibile (măcar prin apropiere) şi unul de care simţi că te îndrăgosteşti de la prima vedere (prima vizită) este capitala Austriei, Viena. Aşa că am inclus din nouă această destinaţie pe lista cu idei de vacanţă pentru luna septembrie.

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, Podul Alexandru al III-lea (I)

Cred că este cel mai frumos dintre podurile peste Sena din Paris. Şi nu numai pentru decoraţiunile sale, ci şi pentru zona în care se află, în dreptul Esplanadei Invalizilor.

Baku, un oraş cosmopolit într-un colţ uitat de lume

Azerbaidjan, ca şi celelalte ţări ex-sovietice din acest colţ de lume, se dezvoltă într-un ritm accelerat. Chiar dacă regiunea pare uitată de lume, fiind prea puţin o clasică destinaţie turistică, totuşi, Baku, capitala Azerbaidjanului, se dovedeşte a fi un oraş cosmopolit, în care merită să petreci o vacanţă, motiv pentru care am inclus această destinaţie pe lista cu idei de vacanţă pentru luna septembrie.

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, Marele Palat

Marele Palat... parcă sună mai bine în franceză "Grand Palais". Aflat peste drum de Micul Palat, Marele Palat se detaşează prin imensa cupolă de sticlă şi coloanele dorice care completează o faţadă splendidă.

sâmbătă, 26 august 2017

O excursie de o zi din Veneţia - Murano

Începând cu acest episod voi prezent o serie de excursii de o zi care se pot face din Veneţia, un oraş absolut minunat. Iar prima excursie pe care o propun este Murano, o insulă celebră pentru producţia de sticlă de aici.

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, Micul Palat

Micul Palat din Paris are o poziţie de excepţie, fiind amplasat pe artera care leagă bulevardul Champs-Elysees de podul Alexandru al III-lea şi Esplanada Invalizilor. Faţă în faţă cu Micul Palat se află Marele Palat, iar faţada sa impresionează pe toţi cei care parcurg această zonă.

Câteva imagini din sud-estul Angliei

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, Champs Elysees, cel mai frumos bulevard din lume (II)

Continui seria imaginilor de pe faimosul bulevard parizian şi am convingerea că nu mai este nevoie de nici un comentariu.

La Atena, pentru un meci de fotbal

Grecia este una dintre destinaţiile preferate ale românilor atunci când vine vorba de vacanţe, mai ales de cele pe timpul verii. În rândurile care urmează, propun o altfel de vacanţă la Atena, pentru a vedea un meci de fotbal, Grecia - Estonia, din preliminariile Cupei Mondiale, fără a rata cele mai importante obiective turistice din capitala Greciei, evenimentul sportiv fiind inclus pe lista cu idei de vacanţă pentru luna august.