sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Destinaţia săptămânii - Castelul Trakai (Lituania), cu Teron Intertur Câmpina

3 ţări, 3 capitale, 2 castele de vis şi o celebră staţiune la Marea Baltică, acesta ar fi genericul sub care am prezentat ofertă de excepţie CIRCUIT ŢĂRILE BALTICE 2017 a Agenţiei de Turism Teron Intertur Câmpina, partener Happy Tour. Aşa cum am promis, pe parcursul mai multor episoade voi prezenta principalele atracţii de-a lungul acestui circuit. În acest ultim episod al obiectivelor de top pe care le poţi vedea în acest circuit, perla celor trei ţări - Castelul Trakai.
Situat la 28 km sud-vest de Vilnius, Trakai este fosta capitală a Marelui Ducat al Lituaniei. Oraşul propriu-zis este destul de mic şi se află între cele două lacuri din mijlocul Parcului Naţional Trakai. În oraş ar mai merita văzute căsuţele de pe străduţele principale, în mare parte din lemn, cu ferestre ca-n basmele bunicilor. Există şi o biserică frumoasă, chiar spectaculoasă la interior, o singagogă, dar şi un mic muzeu etnografic.
Castelul Trakai se află pe malul lacului Glave şi este una dintre imaginile simbol ale acestei ţări. A fost construit în secolul al XIV-lea în stil gotic, ca reşedinţă a ducilor lituanieni, un secol mai târziu fiind reconstruit cu noi caracteristici gotice renascentiste. Castelul este construit din cărămizi roşii, blocuri de piatră fiind folosite numai la baza şi părţile superioare ale clădirilor, la turnuri şi ziduri. Castelul are ţiglă plafon de sticlă, cărămizi arse şi vitralii.
La castel se ajunge pe un pod de lemn, de un farmec aparte. 
Înainte de a ajunge la pod sau după ce ai vizitat castelul, pe malul celălalt, sunt mai multe terase, unde se pot mânca tradiţionalele kibinai, un fel de langoşi umpluţi cu carne de oaie sau carne de vită cu ceapă, dar şi cu brânză, ciuperci, tot felul de verdeţuri sau chiar ciocolată, şi de cele mai multe ori presăraţi cu zahăr pudră.
Toate acestea le poţi vedea benficiind de oferta CIRCUIT ŢĂRILE BALTICE 2017 a Agenţiei de Turism Teron Intertur Câmpina, partener Happy Tour, despre care am scris pe larg aici.

Pachetul include:
- zbor Bucureşti - Tallin dus şi Vilnius - Bucureşti întors, cu compania Lufthansa, cu escale la Frankfurt; bagaj de cală 23 kg; taxe de aeroport
- transfer aeroport - hotel - aeroport
- 6 nopţi cazare, cu mic-dejun: 2 nopţi la Tallinn, 2 la Riga, 2 la Vilnius, în hoteluri de 3 stele, situate central
- transport autocar din Tallinn la Vilnius şi pe tot parcursul circuitului
- ghid vorbitor de limba engleză sau limba română pe tot parcursul circuitului
- intrări la castele Rundale şi Trakai.
Opţional:
- cină cu trei feluri (aperitiv sau supă, fel principal şi apă de masă) 6 seri - 90 euro/persoană
- cină cu două feluri (aperitiv sau supă, fel principal şi apă de masă) 6 seri - 74 euro/persoană.
Orar de zbor:
23 aprilie
Bucureşti 6.05 - 7.35 Frankfurt 9.45 - 13.00 Tallinn
29 aprilie
Vilnius 14.40 - 15.30 Frankfurt 20.35 - 23.50 Bucureşti
Preţ/pachet/persoană, în cameră dublă:
- 693 euro (grup 30-40 persoane)
- 748 euro (grup 20-29 persoane)
- 797 euro (grup 16-19 persoane)
Supliment single - 90 euro.
Cum te poţi înscrie?
Este extrem de simplu! Totul este să contactezi Agenţia de Turism Teron Intertur Câmpina, partener Happy Tour, şi o poţi face printr-una dintre următoarele variante:
- direct pe site-ul agenţiei, intertur.ro
- pa pagina de Facebook a Agenţiei Teron Intertur Câmpina
- telefonic - 0722.558.458; 0244.374. 373; 0723.455.555
- e-mail - turism@teron.ro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu