miercuri, 15 februarie 2017

Debrecen, atât de aproape de noi...

Debrecen este un oraş din Ungaria, unul dintre cele mai frumoase oraşe din ţara vecină şi care are suficiente obiective de oferit turiştilor astfel încât să mă determine să includ această destinaţie pe lista cu idei de vacanţă pentru luna februarie.
Debrecen este al doilea oraş ca mărime din Ungaria şi unul dintre cele mai frumoase. În centrul pietonal a fost amplasată cea mai mare fântână din ceramică din Europa, cu un diametru de 20m, în vreme ce băile mediteraneene, unice în Ungaria, asigură un mediu de relaxare şi tonifiere foarte apreciat. Dintre obiectivele turistice ar fi de amintit Marea Biserică Reformată, Catedrala, Centrul de Terapie şi Băi, Universitatea (care se poate vizita), mai multe teatre, muzee şi case memoriale, o grădină zoologică, una botanică (deschisă în anul 1928 şi faimoasă pentru că găzduieşte peste 2.500 din cele 3.000 de specii de cactus cunoscute în lume!), dar şi Marea Pădure - prima rezervaţie din Ungaria înscrisă în Cartea Rezervaţiilor Naturale în 1937.
Cum se ajunge la Debrecen?
Este printre foarte puținele locuri unde nu vom discuta de avion. Debrecen se află la numai 75 km de Oradea, astfel că un drum cu maşina este foarte simplu de făcut sau poţi apela şi la varianta trenului, fie numai până la Oradea şi de acolo cu numeroasele microbuze care asigură legătura între cele două localităţi.
Variante de cazare
Hotel Divinus, 5 stele, preţ 545 euro/camera dublă, mic-dejun/5 nopţi
Euro Panzio, 3 stele, preţ 186 euro
Hotel Lycium, 4 stele, preţ 360 euro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu