marți, 28 martie 2017

Schwerin şi povestea unui castel fabulos

Nu ştiu câţi dintre voi aţi auzit de oraşul german Schwerin. Dar văzând castelul de aici, cred că Schwerin este o destinaţie turistică în sine, motiv pentru care am şi inclus-o pe lista cu idei de vacanţă pentru luna aprilie.
Castelul din Schwerin este fără îndoială punctul turistic principal al întregii zone. Dincolo de fascinantul castel, totuşi, Schwerin este un orăşel extrem de plăcut, tihnit, cu un aer aparte şi cu un lac imens în imediata sa apropiere, o croazieră fiind modalitatea ideală de a descoperi atât oraşul, castelul, insulele, dar şi împrejurimile pitoreşti. În Schwerin mai există un turn de televiziune, cu o platformă de observaţie şi un restaurant, dar şi o splendidă catedrală. De altfel, cu 2 euro se poate urca în turnul catedralei, de unde vei avea o vedere la 360 de grade asupra oraşului. De asemenea, nu trebuie ratată o simplă plimbare pe pavajul din Marketplatz sau pe străduţele cochete din centrul vechi.
Castelul Schwerin este actualmente sediul Parlamentului regional, dar se poate vizita pentru o taxă de 6 euro. De asemenea, merită văzute şi numeroasele obiective adiacente: grădinile, muzeul, Palatul Vechi, Statuia Victoriei, grajdurile regale şi cancelaria statului în stil clasic. Castelul Schwerin are o vechime impresionantă, primele mărturii despre existenţa sa, sigur, nu în actuala formă, datând din anul 965. A fost secole de-a rândul casa ducilor şi marilor duci de Mecklenburg. Două grupuri de călăreţi flanchează podul rutier ce leagă insula unde se află castelul de restul oraşului. Intrarea este extrem de spectaculoasă, iar faţada arată ca o carte poştală. Castelul are 663 de camere şi o suprafaţă de peste 23.000mp.
Cum se ajunge la Schwerin?
De la Berlin există varianta autobuzului sau a trenului până la Schwerin. Aşa că am preferat varianta avionului până la Berlin, dar şi petrecerea câte unei nopţi atât la sosire, cât şi la plecare, la Berlin, înainte şi după sejurul la Schwerin.
19 aprilie: Bucureşti 10.50 - 12.00 Berlin
25 aprilie: Berlin 18.50 - 22.00 Bucureşti
Companie: Ryanair. Preţ: 139 euro/persoană, fără bagaj de cală.
De la aeroportul din Berlin pentru a ajunge în oraş poţi opta pentru trenurile S-Bahn, care circulă la fiecare 10 minute pe inelul de est spre Gara Ostkreuz sau pe inelul de sud spre Sudkreuz. De asemenea, sunt numeroase autobuze - simple sau expres - care fac legătura cu aeroportul din diverse puncte ale Berlinului.
Variante de cazare
NH Schwerin, 4 stele, preţ 281 euro/camera dublă/4 nopţi
Best Western Seehotel Frankenhorst, 4 stele, preţ 421 euro
Niederlandischer Hof, 4 stele, preţ 527 euro
Berlin - Hotel H4 Alexanderplatz, 4 stele, preţ 88 euro/noapte/camera dublă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu