miercuri, 14 iunie 2017

Circuit în Rusia, pentru a vedea Cupa Confederaţiilor, la fotbal

În perioada 17 iunie - 2 iulie, în patru oraşe din Rusia are loc Cupa Confederaţiilor, la fotbal, un prilej excelent din punct de vedere turistic pentru a vedea patru oraşe frumoase şi importante ale Rusiei - Kazan, Soci, St. Petersburg şi Moscova. Aşa  că am inclus acest eveniment sportiv pe lista cu idei de vacanţă petru luna iunie.
Iată programul meciurilor pe care îl propun pentru acest turneu, în funcţie de care voi prezenta şi programul turistic:
21 iunie, Moscova: Rusia - Portugalia
25 iunie, Moscova: Chile - Australia
28 iunie, Kazan: prima semifinală
29 iunie, Soci: semifinala a doua
2 iulie, St. Petersburg: finala
Programul propus care să includă şi aceste meciuri arată astfel:
19 iunie, Bucureşti - Moscova
Bucureşti 8.20 - 9.00 Chişinău 13.40 - 15.30 Moscova (Air Moldova, 119 euro/persoană)
Cazare - hotel Peking, 4 stele, preţ 699 euro/camera dublă/7 nopţi
De departe, cel mai cunoscut şi reprezentativ loc din Moscova este Piaţa Roşie, unde se află Kremlinul, Mausoleul lui Lenin, Basilica Sf. Vasile. Piaţa este impresionantă prin proporţiile sale şi dacă te gândeşti la momentele istorice care au avut loc aici, cel puţin în ultima sută de ani. Spiritul vechii Moscove poate fi regăsit pe strada "Old Arbat" şi mai merită văzute, măcar la exterior Muzeul Puşkin, Galeriile Tretiakov, Teatrul Balşoi, parcul Gorki sau Turnul Ostankino. Sigur, vei remarca şi Universitatea, care seamănă cu fosta Casă a Scânteii de la noi, iar unul dintre lucrurile care nu trebuie ratate la Moscova este o plimbare pe malurile râului care a dat numele capitalei fostului imperiu sovietic. Dacă vei circula cu metroul prin capitala rusă vei avea ocazia să vezi adevărate opere de artă în care au fost transformate staţiile. Şi poate vei fi surprins să constaţi că în afara clădirilor specific ruseşti, în Moscova sunt şi cartiere de zgârie-nori, clădiri fanteziste, frumos luminate, un amalgam interesant, care merită văzut.
26 iunie, Moscova - Kazan
Moscova 10.20 - 11.45 Kazan (UT Air, 55 euro/persoană)
Cazare - hotel Osobniak na Teatralnoi, 3 stele, preţ 254 euro/camera dublă, mic-dejun/3 nopţi
Capitala regiunii Tatarstan, oraşul Kazan are o istorie de peste 1.000 ani, aici putându-se găsi deopotrivă edificii de cult ale mai multor confesiuni - singagogă, biserică ortodoxă, biserică catolică, mochee. Centrul oraşului este dominat de Kremlin - o fortăreaţă tătară de unde se conducea întregul teritoriu, iar atracţia turistică principală este Strada Bauman - o arteră pietonală foarte apreciată.
29 iunie, Kazan - Soci
Kazan 5.40 - 7.15 Moscova 9.40 - 12.00 Soci (S7 Airlines, 194 euro/persoană)
Cazare - hotel Park Inn by Radisson  City Centre, 4 stele, preţ 159 euro/camera dublă, mic-dejun/2 nopţi
Soci se află pe malul estic al Mării Negre şi este considerată capitala Rivierei caucaziene, în plus, pentru organizarea recentei ediţii a Jocurilor Olimpice, faţa acestui oraş s-a schimbat. Printre cele mai importante obiective turistice de aici rămâne Parcul dendrariu, realizat la începutul secolului al XX-lea, în jurul unei foste reşedinţe imperiale. De asemenea, nu trebuie ratată promenada.
1 iulie, Soci - St. Petersburg
Soci 14.25 - 16.35 Moscova 19.00 - 20.30 St. Petersburg (UT Air, 182 euro/persoană)
Cazare - hotel 5th Corner, 3 stele, preţ 652 euro/camera dublă, mic-dejun/5 nopţi
Fosta capitală a Imperiului Ţarist are cel mai cosmopolit aer din întreaga Rusie, aici aflându-se numeroase palate, care s-au păstrat şi în perioada cea mai neagră a URSS, nu cum s-a întâmplat pe la noi... De asemenea, s-au păstrat numeroase biserici, superba piaţă a palatului, arcul de triumf. Lista atracţiilor este lungă: Muzeul Ermitaj, Palatul de Iarnă, Piaţa Palatului, Catedrala Kazan (copiată după celebra basilică San Pietro de la Vatican) sau doar o simplă plimbare pe malurile Nevei, unde poţi ajunge până la crucişătorul Aurora, locul declanşării revoluţiei bolşevice din 1917. Ai posibilitatea unei croaziere pe canalele oraşului, undele dintre acestea mergând până la Grădinile şi Palatul Peterhof. De asemenea, merită să vezi Fortăreaţa "Petru şi Pavel", care are în centrul său biserica, bogat ornamentată, în interiorul căreia se află mormintele lui Petru cel Mare, Caterinei I (soţia sa), al nepotului Petru al III-lea şi al soţiei sale, Caterina a II-a (cea Mare). Catedrala St. Isaac are una dintre cele mai mari cupole din lume, iar priveliştea din vârful ei este admirabilă, întinzându-se până la mare depărtare.
6 iulie, St. Petersburg - Bucureşti
St. Petersburg 17.20 - 19.15 Amsterdam 20.55 - 00.35 Bucureşti (KLM, 225 euro/persoană)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu