joi, 8 iunie 2017

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Lyon, ziua 1

Prima zi a sejurului nostru francez din acest an a început la Otopeni, odată cu îmbarcarea în cursa Blue Air pentru Lyon.
De-a lungul zborului am avut ocazia să admirăm Cazanele Dunării şi Porţile de Fier,
apoi Alpii
Am ajuns la Aeroportul St. Exupery.

Am ajuns rapid la hotel, dar cazarea se făcea abia la ora 14.00, aşa că am lăsat bagajul şi am luat un pri contact cu oraşul fraţilor Lumiere. Mai întâi, am admirat Ronul, având şi avantajul de a avea hotelul la ceva mai puţin de 100 metri de malul apei.
Am ajuns apoi în Place Bellecour, de unde am avut o primă imagine a superbei catedrale Fourviere
Am mâncat şi am rămas în zonă, unde am găsit o fântână foarte bine-venită pentru cele 33 grade din termometre
Ne-am cazat, iar apoi, mai spre seară, am mers şi la Soune, afluentul Ronului, în care se varsă chiar pe teritoriul oraşului Lyon
Pe malul acestui afluent se află impozanta clădire a Curţii de Apel
Foarte aproape se află Catedrala St. Jean
De aici am luat funicularul şi am urcat la Basilica Notre Dame de Fourviere
Am intrat în această biserică, ar era o slujbă şi fotografiatul era interzis. Totuşi, am stat câteva minute ascultând orga magnifică. Am ieşit şi ne-am îndreptat spre esplanada care oferă vederi panoramice asupra oraşului. Un detaliu - Place Bellecour.
Şi o vedere panoramică a Lyonului.
Când să plecăm am observat că se terminase slujba, astfel că am intrat din nou şi am putut fotografia fără nici o restricţie splendidul lăcaş de cult.
Am coborât şi am rămas pe Rue St. Jean, una dintre celebrele străduţe pietonale ale Lyonului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu