vineri, 23 iunie 2017

Jurnal de călătorie, Franţa 2017 - Paris, ziua a 7-a (partea I)

Sejurul nostru se apropia de final. Am decis să mergem în prima parte a zilei în Bois de Boulogne, cel mai mare parc al Parisului. Am plecat, tot de lângă Arcul de Triumf
Şi am ajuns în Bois de Boulogne pe Avenue Foch, arteră celebră pentru că aici se încheie în fiecare primăvară Maratonul de la Paris. În fie, am ajuns într-o minunăţie şi o imensitate de parc.
Am traversat centura Parisului şi am constatat diferenţa uriaşă faţă de şoselele de centură de pe la noi
Apoi ne-am îndreptat spre Trocadero, ghidându-ne de departe de silueta inconfundabilă a Turnului Eiffel
Înainte de a ajunge la Trocadero, ne-am oprit în Cimitirul Passy, aici unde odihnesc Fernandel, dar şi membri ai familiilor Givenchy, Citroen, prinţi şi prinţese sau simpli parizieni
Mormântul celebrului actor Fernandel
Şi am ieşit la Trocadero, admirând Turneul Eiffel în toată splendoarea lui
După un popas aici, ne-am îndreptat spre zona Arcului de Triumf, iar de aici am coborât puţin pe Avenue de la Grande Armee, aruncând o privire spre hotelul unde am stat în urmă cu 5 ani, Fertel Etoile.
Apoi, ne-am dus la hotel pentru o binemeritată odihnă. Mai spre seară, am revenit la Arcul de Triumf, bucurându-ne de vederile spectaculoase. Spre La Defense
Mormântul Soldatului Necunoscut de sub Arcul de Triumf
Spre Champs Elysees
Seara era programată pentru un loc cu totul şi cu totul special.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu