duminică, 2 iulie 2017

Circuit în Belgia

Belgia este o ţară frumoasă, cu multe oraşe interesante şi cu o sumedenie de obiective turistice, aşa că un circuit prin jumătatea estică a acestei ţări (Bruxelles - Louvain - Genk - Liege - Namur - Bruxelles) poate fi o experienţă turistică memorabilă, motiv pentru care am şi inclus un astfel de pe lista cu idei de vacanţă pentru luna iulie.
Bucureşti - Bruxelles
15 iulie: Bucureşti 5.40 - 6.25 Varşovia 7.15 - 9.25 Bruxelles
Hotel - NH Carrefour de L'Europe, 4 stele, preţ 326 euro/camera dublă/3 nopţi
Capitala Belgiei are foarte multe de oferit. Piaţa Mare este kilometrul 0 al capitalei şi locul cel mai căutat de turişti. În apropiere se află celebrul Menneken Pis. De asemenea, mai merită văzute Palatul Regal, Parcul Regal, Palatul de Justiţie, biserica şi parcul Petite Sablon, Albertina, zona Parlamentului European şi a sediului Comisiei Europene, Cinquantennaire, dar şi Atomium şi parcul Mica Europă. De asemenea, mai sunt alte câteva biserici spectaculoase.
Bruxelles - Louvain
18 iulie: Bruxelles 9.23 - 10.20 Louvain (tren)
Hotel - Petahotel Leuven, 4 stele, preţ 169 euro/camera dublă/2 nopţi
În Louvain sunt o sumedenie de atracţii turistice, chiar dacă oraşul nu este foarte mare. În centrul vechi vei remarca în mod cert clădirea Primăriei, o adevărată dantelărie a unor meşteri iscusiţi. De asemenea, în zona centrală vei regăsi numeroase biserici, unele dintre ele adevărate opere de artă. În Louvain sunt multe parcuri, muzee pentru aproape toate gusturile, dar şi multe clădiri moderne, care îţi vor încânta ochiul şi vor impresiona obiectivele foto. Vis-a-vis de primărie se află Biserica Sf. Petru, care găzduieşte ceea ce lumea creştină numeşte "Comorile Sf. Petru": statui din secolul al XIV-lea, un crucifix de la 1500, multe picturi şi scuplturi, scările din altar, un turn magnific de 12m, dar şi mormântul lui Henry I, din 1235. Mai merită văzut şi complexul istoric Groot Begijnhof, construit în 1232, un bun prilej pentru o adevărată întoarcere în timp. În Louvain se află şi celebra fabrică de bere Stella Artois, aşa că amatorii pot face un tur al acesteia.
Louvain - Genk
20 iulie: Louvain 9.43 - 10.50 Genk (tren)
Hotel - Carbon Hotel, 4 stele, preţ 314 euro/camera dublă/2 nopţi
În Genk sunt multe lucruri de văzut, dincolo de o simplă plimbare pe străzile cochete ale oraşului. Cea mai importantă atracţie turistică este Bokrijk, un muzeu în aer liber în care sunt relocate clădiri autentice din Flandra secolelor al XVII-lea şi al XIX-lea. Un fel de Muzeu al Satului flamand... De asemenea, în zona de agrement Kattevennen se află Europlanetarium, unde se află şi un observator astronomic.
Genk - Liege
22 iulie: Genk 9.08 - 9.26 Hasselt 9.50 - 10.51 Liege (tren)
Hotel - Univers Hotel, 3 stele, preţ 144 euro/camera dublă/2 nopţi
De la superba gară, operă a faimosului Calatrava, Liege te va întâmpina cu un aer boem, plăcut, care îmbie la plimbare, la reverie... Catedrala St. Paul, Place St. Lambert, Palatul Prinţilor Episcopi sunt numai câteva dintre cele mai apreciate obiective turistice. Montagne due Bueren (cu ale sale 400 trepte) reprezintă un loc aparte în Liege, unic în peisajul belgian. Iar dintre lucrurile aproape obligatorii de făcut în Liege se mai numără o plimbare pe malurile râului Meuse şi... savurarea unei gofre. Iar magazinele cu ciocolată (delicioasă!) nu sunt nici rare, nici de evitat!
Liege - Namur
24 iulie: Liege 9.18 - 10.07 Namur (tren)
Hotel - The Royal Snail, 4 stele, preţ 236 euro/camera dublă/2 nopţi
Namur se află al confluenţa râurilor Sambre şi Meuse, chiar pe colina de la confluenţă aflându-se citadela, cu privelişti senzaţionale. De asemenea, o plimbare prin centrul vechi, acolo unde se află şi biserica, a cărei cupolă o vei remarca în mod cert de pe Citadela.
Namur - Bruxelles
26 iulie: Namur 10.15 - 11.22 Bruxelles (tren)
Hotel - Warwick Grand Place, 5 stele, preţ 355 euro/camera dublă/3 nopţi
Am ales varianta altor trei zile la finalul circuitului în capitala Belgiei, pentru că... merită. Dacă ai văzut principalele repere, le poţi revedea, dacă nu, poţi vedea ceea ce nu ai apucat să vezi din Bruxelles la debutul circuitului.

Bruxelles - Bucureşti
29 iulie: Bruxelles 19.30 - 21.30 Varşovia 22.40 - 1.25 Bucureşti
Companie: LOT. Preţ: 219 euro/persoană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu