sâmbătă, 1 iulie 2017

Dublu city-break: Frankfurt - Palma de Mallorca

Un dublu city-break, care să combine o destinaţie de city-break clasică, Frankfurt, cu o destinaţie mai degrabă de plajă, de relaxare şi distracţie, cum este Palma de Mallorca, poate fi combinaţia ideală, motiv pentru care am inclus-o pe lista cu idei de vacanţă pentru luna iulie.
Bucureşti - Frankfurt
20 iulie: Bucureşti 6.05 - 7.35 Frankfurt (Lufthansa, 172 euro/persoană)
De la aeroport există trenuri care ajung la Gara Centrală.
Hotel - NH Collection Frankfurt City, 4 stele, preţ 326 euro/camera dublă/3 nopţi
Capitală financiară a Europei, Frankfurt este aşezat pe râul Main, astfel că o croazieră pe acest râu este ua dintre cele mai bune modalităţi de a vedea oraşul. O altă modalitate este ascensiunea în Main Tower, de unde poţi avea o vedere panoramică la 360 de grade. De asemenea, nu ar trebuie să lipsească din sejurul aici o plimbare pe promenada râului, prin cartierul Sachsenhausen, pe Zeil, prin Grădina Botanică, dar şi Piaţa Romer, zona zgârie-norilor sau casa Goethe.
Frankfurt - Palma de Mallorca
23 iulie: Frankfurt 15.55 - 18.00 Palma de Mallorca (Lufthansa, 159 euro)
Aeroportul se află la numai 9km de centrul oraşului, iar o variantă foarte convenabilă de ajunge în oraş este autobuzul. EMT Line 1 face legătura între portul maritim, centrul oraşului şi aeroport, circulă la fiecare 15 minute în intervalul 6.15 - 2.30, iar un bilet costă 2 euro.
Hotel - Tryp Palma Bellver Hotel, 4 stele, preţ 472 euro/camera dublă/3 nopţi
Capitală a insulei Mallorca, oraşul Palma de Mallorca este un adevărat paradis al vacanţelor de vară. Dincolo de plajă sau de excursiile în larg care se pot face la bordul unor iahturi sau vaporaşe, oraşul în sine oferă câteva oportunităţi turistice: Catedrala Gotică şi palatul Almudaina, situate foarte aproape unul de celălalt, ambele datând din secolul al XIII-lea; Palatul Almudeina a fost ridicat pe locul unei fortăreţe maure şi este în prezent reşedinţă a Casei Regale Spaniole; castelul Bellver, situat pe o colină la aproximativ 100 metri deasupra nivelului mării, într-o pădure de pini, şi care oferă o panoramă spectaculoasă asupra oraşului; Grădinile Episcopale, aflate lângă Palatul Episcopal, sunt o adevărată grădină botanică şi vă puteţi plimba pe aleile umbrite de palmieri, lămâi şi portocali, o adevărată oază de linişte, relaxare şi... umbră. Un obiectiv mai puţin cunoscut este farul din port (Faro de Porto Pi), fiind al treilea far ca vechime din lume.
Palma de Mallorca - Bucureşti
26 iulie: Palma de Mallorca 13.20 - 15.10 (Ryanair) Bergamo 20.50 - 23.55 (Wizz Air) Bucureşti (130 euro).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu