sâmbătă, 22 iulie 2017

La Balcik

O destinaţie foarte apropiată, frumoasă, cu semnificaţii pentru istoria noastră şi care este extrem de accesibilă mai ales într-un sejur pe litoralul bulgăresc este Balcik, destinaţie pe care am inclus-o pe lista cu idei de vacanţă pentru luna iulie.
Balcik este amplasat la ţărmul Mării Negre şi este una dintre staţiunile mai liniştite de pe litoralul bulgăresc. În centrul oraşului se află Catedrala, dar cele mai importante atracţii turistice sunt Grădina Botanică, unde există plante aduse de pe tot mapamondul, dar şi o colecţie apreciată de cactuşi, iar în apropiere se află Castelul Reginei Maria a României, unul dintre locurile preferate de refugiu ale suveranei.
Cum se ajunge la Balcik?
Oraşul se află la 36 km nord-est de Varna, astfel că cea mai bună modalitate de a ajunge aici este cu maşina sau beneficiind de una dintre multele variante de transport cu autocarul oferite de agenţiile din turism româneşti, cu plecări din diverse oraşe ale ţării noastre.
Variante de cazare
White Rock Castle Suite Hotel & Spa, 4 stele, preţ 100  euro/camera dublă, mic-dejun/noapte
Lighthouse Golf & Spa, 5 stele, preţ 92 euro/camera dublă/noapte
Regina Maria Spa Design Hotel, 4 stele, preţ 73 euro/camera dublă, mic-dejun/noapte

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu