sâmbătă, 19 august 2017

Antalya, destinaţie de răsfăţ all-inclusive

Odată cu apariţia ofertelor all-inclusive, Antalya a devenit o destinaţie turistică de top, un loc preferat de foarte multă lume şi pe care l-am inclus pe lista cu  idei de vacanţă pentru luna august.
Am ales ca variantă de prezentare a acestei zone hotelul Granada Luxury Resort & Spa, un hotel de 5 stele, cu servicii ultra all-inclusive, un hotel despre care mai mulţi prieteni mi-au vorbit la superlativ.
Hotelul s-a deschis în mai 2010, dispune de o suprafaţă totală de 24.000 mp şi are 450 camere. Este situat chiar pe malul mării, la 95 km de oraşul Antalya şi la 90 km de aeroport. Camerele sunt dotate cu telefon, televizor, minibar, seif, aer condiţionat, uscător de parc şi majoritatea au balcon. Facilităţile hotelului sunt cu totul şi cu totul deosebite: un restaurant principal, 6 restaurante a la carte (turcesc, italienesc, chinezesc, pescăresc, rusesc, Tappanyaki), 8 baruri, piscină exterioară (1.236 mp), piscină pentru copii (185 mp), aquapark, piscină interioară (135 mp), saună, baie turcească, baie cu aburi, centru fitness, mini club, programe de animaţie, discotecă, spectacole în timpul serii, muzică live, cinema, discotecă şi cinema pentru copii, tenis de masă, darts.
Deşi eşti tentat să rămâi în acest resort, există posibilitatea mai multor excursii opţionale:
Shopping in Antalya - în Antalya, vei avea ocazia să vezi casele otomane şi minaretul roşu, care este simbolul Antalyei. În centrul oraşului, vei avea timp liber pentru o incursiune în magazinele de prestigiu de piele şi de bijuterii, în care nu s-a pierdut tradiţia negocierii.
Turul cultural al Antalyei - excursia cuprinde vizitarea centrului istoric al Antalyei, poarta închinată Împăratului Roman Hadrian, cascada Duden, muzeul de istorie, cea mai veche moschee şi Kaleici (portul vechi al Antalyei).
Demre, Myra, Kekova - orasul antic Myra, astăzi cunoscut sub numele Demre, este localizat la 25 de km de Finike. Vei admira mormintele zidite în munte datând din secolul al IV-lea î:H.,
teatrul greco-roman, biserica şi mormântul Sf. Nicolae. Excursia este completată cu o scurtă croazieră cu pauze de înot în apele turcoaz în care se adânceşte oraşul scufundat Kekova şi cetatea Simena, cu delfini înotând în largul mării alături de vaporaş.
Pamukkale - terasele de calcar de la Pamukkale, patrimoniu UNESCO unic în lume, s-au format cu ajutorul izvoarelor de apă termală veşnic curgătoare.
Se mai vizitează cetatea Pargama Hierapolis, Termele Romane, Agora, teatrul antic, Via principale (strada de ceremonii), mormântul Sf. Filip şi Necropolis (oraşul morţilor), cu peste 12.000 de morminte.
Aspendos-Side-Manavgat - poate o ocazie unică în viaţă de a păşi pe urmele zeului soarelui Apollon, de a admira unul dintre cele mai bine conservate teatre romane din lume, Aspendos, cu o capacitate de 15.000 de locuri, unde în antichitate se organizau luptele cu gladiatori.
Mai poţi vizita oraşul antic Side, fost centru de comerţ şi schimb de sclavi, apoi cea mai mare cascadă din zona Antalyei, cascada Manavgat.
Croaziera din Antalya - croaziera este ideală pentru a petrece o zi odihnitoare, admirând de pe apă oraşul Antalya, coastele Munţilor Taurus, golfurile. O zi ideală de baie, plajă şi distracţie, asigurate de echipajul vaporaşelor, împreună cu o masă pescărească cu salate şi băuturi.
Croaziera din Kemer - poţi admira şi înota în apele cristaline ale Mediteranei, prin golfuleţele de la poalele Munţilor Taurus, pe un traseu care va include, opţional, şi vizitarea oraşului Phaselis (oraş port în Licya antică). Vaporaşul ancorează în trei golfuri, special alese pentru frumuseţea şi liniştea lor.
Scuba Diving - ai ocazia să descoperi lumea acvatică a Mării Mediterane într-o croazieră cu un vaporaş dotat cu echipament necesar pentru efectuarea scufundărilor. Instructorii profesionişti, care fac parte din Federaţia de Scuba Diving a Turciei, te vor instrui şi însoţi în fiecare moment de-a lungul celor două serii de scufundări. Vei avea ocazia de a filma şi a face poze în adâncuri.
Rafting - pentru amatorii de distracţie şi adrenalină, o excursie care nu trebuie ratată. Traseul este de 12 km, special ales, cu un grad mediu de dificultate pentru amatori. Va fi parcurs în bărci pneumatice de 10 persoane, cu echipament de protecţie, alături de instructori profesionişti care fac parte din Federaţia de Rafting a Turciei. Vei putea filma şi face poze pe traseu şi vei lua masa de prânz, gen picnic, pe malul râului Koprucay.
Jeep Safari - o plimbare cu jeep-urile pe cărări de munte şerpuite în Munţii Taurus, cu popasuri în sate unde civilizaţia nu s-a impus încă şi cu o masă la o pescărie în vârful muntelui şi baie în apele răcoroase de munte.
Quad Safari - un program asemănător celui de jeep-safari, dar de data aceasta cu ATV-uri, pentru mai multă aventură. Traseul este ales special prin pădure şi prin apă.
Hamam (baie turcească) - este una dintre cele mai vechi tradiţii ale turcilor. Vei avea parte de relaxare totală, cu trei tipuri de masaj: masaj cu mănuşi, care va deschide porii, urmat de un masaj cu spumă şi un masaj cu esenţe speciale tradiţionale.
Seară Turcească - vei petrece seara într-un restaurant frumos decorat, savurând mâncăruri tradiţionale turceşti şi admirând pe scenă dansuri şi obiceiuri de la nuntă, dansatori de muzică populară turcească din toate colţurile ţării. Nu pot lipsi dansatoarele din buric.
Teleferic si picnic (pranz pe raul Ulupinar) - o ocazie unică de a admira minunata panoramă a Antalyei, din însorita plajă a Kemerului, până la altitudinea de 2.365 m, pe vârful muntelui Tahtali, din lanţul muntos Taurus.
Tot în cadrul acestei excursii ai ocazia să vizitezi cascada Kursunlu, să iei masa pe râul Ulupinar şi, nu în ultimul rând, să faci cumpărături.
Vip Yachting - ai la dispoziţie un yacht de lux şi exclusivist, cu chelner, bucătar şi căpitan, care sunt pregătiţi să-ţi îndeplinească toate dorinţele.
24 august: Bucureşti 8.30 - 10.20 Antalya
31 august: Antalya 11.00 - 12.50 Bucureşti
Companie: Tarom, zbor tip charter.
Tarife
- cameră standard, vedere la parc - 1.804 euro
- cameră standard, vedere la mare - 1.874 euro
Tariful include: transport avion dus-întors, taxe de aeroport, transfer aeroport - hotel - aeroport; masă ultra all-inclusive, cazare 7 nopţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu