duminică, 27 august 2017

Baku, un oraş cosmopolit într-un colţ uitat de lume

Azerbaidjan, ca şi celelalte ţări ex-sovietice din acest colţ de lume, se dezvoltă într-un ritm accelerat. Chiar dacă regiunea pare uitată de lume, fiind prea puţin o clasică destinaţie turistică, totuşi, Baku, capitala Azerbaidjanului, se dovedeşte a fi un oraş cosmopolit, în care merită să petreci o vacanţă, motiv pentru care am inclus această destinaţie pe lista cu idei de vacanţă pentru luna septembrie.
Baku este un oraş mult mai frumos decât te-ai aştepta... Unul dintre simbolurile oraşului este Giz Galasy (Turnul Fecioarei), care se află în Ichari Shahar (Oraşul Vechi) şi care este un turn din secolul al XII-lea, cu un diametru de 16,5 metri, o grosime a zidurilor de aproximativ 5 metri şi o înălţime de 29,5 metri. Ichari Shahar a fost inclus pe lista Patrimoniului UNESCO, tocmai datorită bogăţiei arhitectonice şi a numeroaselor monumente regăsite aici. Tot aici se păstrează foarte bine şi Zidurile Oraşului, construite în special pentru a proteja clădirile de vântul destul de aspru dinspre Marea Caspică. În aceeaşi zonă veche se mai află Palatul Shirvan Shahs, iar în peninsula Absheron se regăsesc Templul Focului Atashgah şi Yanar Dagh. Trecând la zona ceva mai nouă a capitalei azere merită atenţia turistului Bulevardul Baku, Piaţa Fântânii, Strada Nizami, Parcul Dendro, Pietrele de Ulei sau clădirea Filarmonicii. O perspectivă interesantă asupra oraşului poţi avea de pe mare, chiar de pe Bulevardul Baku putându-se pleca în curse cu barca. Acestea au o durată de aproximativ 40 minute şi costă 6 AZN (5,73 euro).
Cum se ajunge la Baku?
12 septembrie: Bucureşti 4.45 - 6.00 (Turkish Airlines) Istanbul 12.20 - 16.05 (Azerbaidjan Airlines) Baku
18 septembrie: Baku 16.35 - 18.40 (Azerbaidjan Airlines) Istanbul 10.40 (19 septembrie) - 11.55 (Tarom) Bucureşti
Preţ: 413 euro/persoană.
În plus, la întoarcere, te poţi caza într-un hotel în apropierea aeroportului şi să tragi o fugă pentru câteva ore pe malurile Bosforului.
De la aeroport se ajunge în oraş cu un autobuz expres, care circulă la fiecare 30 minute.
Variante de cazare
Hotel Jasmine, 3 stele, preţ 261 euro/camera dublă/6 nopţi
Hotel Riva, 3 stele, preţ 178 euro
Hotel Holiday Inn, 4 stele, preţ 683 euro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu